Încheierea cu succes a ediției ABIFF – Animation Bucharest International Festival #5

Încheierea cu succes a ediției ABIFF – Animation Bucharest International Festival #5

ABIFF – Animation Bucharest International Festival #5 și-a încheiat cu succes cea de-a cincea ediție, desfășurată în perioada 30 mai – 1 iunie 2025, în București și în alte 12 orașe din România: Pitești, Slănic-Prahova, Alexandria, Sinaia, Vulcan, Reșița, Caransebeș, Petroșani, Brad,  Lupeni, Târgu-Jiu și Borșa.

Festivalul continuă să aducă în prim-plan excelența animației și să ofere o platformă unică de dialog și inspirație. Evenimentul a celebrat arta animației printr-un program bogat și diversificat de proiecții simultane, activități educaționale și schimburi creative, contribuind astfel la îmbogățirea ofertei culturale atât în marile orașe, cât și în comunitățile mai mici cu acces limitat la astfel de manifestări artistice.    

ABIFF 2025 a adus împreună creatori și iubitori ai animației din România și de peste hotare, contribuind la consolidarea unei comunități dinamice, unde ideile au fost împătășite și primite cu entuziasm, talentele au fost susținute, iar viitoarea generație de animatori a găsit inspirație.

Un moment important al acestei ediții a fost pitch-ul online dedicat producătorilor și artiștilor români, o platformă care a oferit oportunitatea lansării unor noi proiecte și conectării cu potențiali colaboratori. Participanții selectați au beneficiat de un atelier gratuit de pregătire, iar proiectele prezentate au fost evaluate de un juriu de specialitate format din Clémence Bragard, Kristel Tõldsepp și Davide Abatesciani, care au desemnat și câștigătorii premiilor pentru cel mai bun pitch și pentru secțiunile competiționale ale festivalului.

Selecția oficială a inclus 30 de scurtmetraje din întreaga lume, împărțite în două secțiuni: Competiția Internațională de Scurtmetraje de Animație pentru Copii și Competiția Internațională de Scurtmetraje de Animație de Autor. Filmele, alese din peste 160 de înscrieri, au reflectat diversitatea și inovația cinematografiei de animație contemporane, surprinzând atât publicul tânăr, cât și pe cel adult prin tematici profunde și stiluri artistice variate. Curatorierea programului a fost realizată de cineasta și cercetătoarea Mirona Radu.

Premiile ediției ABIFF 2025:

  • Mențiune Specială Onorifică a Juriului:

Mannequin | Regia: George ve Ganaeaard & Horia Cucută

Juriul ABIFF a apreciat Mannequin pentru abordarea sa neconvențională și profund emoționantă a relației dintre tată și fiu, precum și pentru limbajul vizual distinct, care adaugă profunzime și complexitate narațiunii. Mesajul universal al filmului îl face deosebit de relevant pentru publicul tânăr.

  • Cel mai bun film pentru copii:

Go My Way | Regia: Chelo Loureiro

Acest scurtmetraj a cucerit juriul prin tonul fermecător și designul său ce amintește de paginile unei cărți ilustrate. Filmul transmite un mesaj puternic despre autenticitate și acceptare, fiind accesibil și optimist, fără să devină didactic.

  • Trofeul ABIFF 2025 (Cel mai bun film de autor):

Carmela | Regia: Vicente Mallols

Inspirat dintr-o poveste reală, Carmela impresionează prin sensibilitatea poetică, animația fluidă și vocea narativă emoționantă. Deși nu se încheie optimist, filmul lasă un puternic sentiment de speranță și claritate emoțională.

  • Best Pitch Award – ABIFF 2025:

Prayer for Ana | Regia: Paula Benu

Premiul pentru cel mai bun pitch a fost acordat proiectului Prayer for Ana, remarcat prin direcția vizuală originală. Acest proiect de scurtmetraj, abordând o perspectivă feministă, se distinge prin potențialul său de a atrage un public larg. Intenția artistică clară a regizoarei, combinată cu un pitch bine articulat, a demonstrat soliditatea și promisiunea proiectului.

Pe lângă proiecțiile de film, ediția din acest an a ABIFF a continuat tradiția de a oferi o serie de ateliere practice și masterclass-uri cu profesioniști din domeniu. Festivalul a fost, ca în fiecare an, un spațiu de dialog și inspirație, reafirmându-și rolul esențial în susținerea cinematografiei de calitate.

Dana Duma, critic de film și profesor universitar la UNATC, a susținut masterclass-ul online „Scenariul Filmului de Animație”, în cadrul căruia a discutat despre specificitățile scenariului de animație, folosirea metaforei, logica „ilogică” a poveștilor animate, precum și rolul esențial al storyboard-ului și al limbajului corporal în narațiune.

De asemenea, participanții la pitch-ul online au beneficiat de un training special de pitching, condus de Anatoliy Lavrenishyn, regizor și artist vizual din Ucraina. Atelierul a oferit tehnici și strategii pentru prezentarea eficientă a proiectelor în fața juriului și a potențialilor finanțatori internaționali.

Aceste masterclass-uri au reflectat angajamentul ABIFF de a susține dezvoltarea profesională și creativă a comunității de animație din România.

Pe lângă masterclass-uri, ediția ABIFF #5 a inclus și ateliere interactive dedicate elevilor, părinților și profesorilor, desfășurate în cinci orașe din țară, dar și în format online. Aceste ateliere au fost foarte bine primite de public, oferind o oportunitate valoroasă de educație culturală și cinematografică pentru comunități diverse. Prin activități creative și sesiuni de discuții, participanții au avut ocazia să aprofundeze arta animației și să descopere noi perspective asupra filmului.

 

Filmele-cheie ale ediției

  • Deep Sea (Xiaopeng Tian) – animație chinezească impresionantă prin estetica vizuală, cu premiera mondială la Berlinale 2023, în premieră în România.
  • Cu drag, Van Gogh – parte din secțiunea ABIFF Clasic, acest film a revoluționat cinematografia prin tehnica sa unică, cu peste 65.000 de picturi manuale în stilul lui Van Gogh, și cu siguranță va rămâne o capodoperă memorabilă în istoria animației.
  • Secțiunea Focus Polonia a adus filme inovatoare ale studenților de la Academia de Arte Frumoase din Cracovia, cu abordări inovatoare și tematici care au reflectat relația om-natură și dilemele psihologice contemporane.
  • Living Large – distins cu Premiul Juriului la Annecy 2024, o poveste emoționantă despre acceptare și bullying, prezentat în premieră în România.
  • Maya, donne-moi un titre (cel mai recent film semnat de Michel Gondry, prezentat la Berlinale 2025 și în premieră în România la ABIFF#5) – explorează cu sensibilitate relația dintre regizor și fiica sa, în tranziția către adolescență.

ABIFF 2025 a demonstrat încă o dată că animația nu este doar o formă de artă, ci și un mijloc de a aduce oamenii împreună, de a inspira generații și de a deschide noi perspective asupra lumii. Ediția de anul acesta a fost un prilej de celebrare a creativității, de susținere a talentelor emergente și de promovare a dialogului între profesioniștii din domeniu și public.

Mulțumim tuturor celor implicați – de la participanți și juriu până la partenerii locali care au adus magia animației mai aproape de comunități din întreaga țară. ABIFF rămâne angajat în misiunea sa de a susține excelența artistică și de a încuraja dezvoltarea industriei de animație din România și nu numai.  Vă așteptăm cu drag la următoarea ediție ABIFF!

ABIFF – Animation Bucharest International Film Festival #5 este un proiect cultural produs de Mockra Productions și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). ​Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

PARTENERI: Arhiva Națională de Filme, Asociația Social Cultural Istorică Politică MM Mihai Muraru, Otvoreni Univerzitet Subotica Doo, Fundacja Futurospekcja. 
PARTENERI MEDIA: IQads, LiterNet, Munteanu Recomandă, România Pozitivă, Investigatoria,  Spotmedia, Cinefan, MovieNews, Filme-Cărți, Cinefilia. 

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related