Coca-Cola, Microsoft si IBM s-au clasat pe primele locuri in topul international al celor mai valoroase branduri realizat anual de revista "BusinessWeek" si firma de consultanta Interbrand, informeaza vineri Brandrepublic.com.
In topul pe ultimul an, dupa Coca-Cola, Microsoft, IBM, se situeaza GE (General Electric), Nokia, Toyota, Intel, McDonald's, Disney si Mercedes-Benz.
Printre brandurile care, in ultimul an, au inregistrat cresteri ale valorii se numara Google (clasat pe locul 20), Apple (locul 33), Zara (locul 64), Nintento (locul 44) si Starbucks (locul 88).
Coca-Cola s-a clasat pe locul intai si in clasamentele ultimilor sase ani.
Topul international al celor mai valoroase branduri 2007 a fost realizat de revista de afaceri "BusinessWeek" si firma de consultanta Interbrand si reprezinta clasamentul primelor 100 de branduri din lume. "BusinessWeek" este o revista de afaceri care apare din 1929 si care, in prezent, are un tiraj international de 4,7 de milioane de exemplare. Interbrand este o agentie de consultanta de branding care face parte din Omnicom, unul dintre cele mai mari grupuri de publicitate din lume.



















