Bryna Pomp, directoare și curatoare a platformei MAD About Jewelry din cadrul Museum of Arts and Design din New York, va fi prezentă la Romanian Jewelry week 2025. Bryna are o experiență de peste douăzeci de ani în promovarea designului de bijuterie și în susținerea artiștilor internaționali, și a curatoriat cel mai important eveniment de bijuterie contemporană din SUA.
În cei 16 ani de activitate ca director și curator al evenimentului, Bryna a prezentat publicului peste 800 de artiști din aproximativ 40 de țări, selectând cu grijă lucrări care se disting prin originalitate, măiestrie, stăpânirea materialelor și purtabilitate.
Anul acesta, Bryna Pomp face parte din juriul Romanian Jewelry Week 2025, care va stabili premiile ROJW din cadrul unei expoziții care reunește 270 de designeri din peste 40 de țări. Ceremonia de premiere ROJW 2025 are loc pe 1 octombrie la Biblioteca Națională a României.
În rândurile următoare, Bryna Pomp vorbește despre culisele uneia dintre cele mai prestigioase platforme de promovare a bijuteriilor contemporane, cum se face selecția artiștilor, ce materiale o intrigă cel mai mult și de ce autenticitatea și purtabilitatea rămân criterii esențiale în lumea bijuteriei de autor.
Ce s-a pierdut pe drumul inovației
Aș spune să nu jelim nimic, ci mai degrabă sărbătorim evoluția spectaculoasă a bijuteriei de la origini – un simplu element decorativ care înfrumusețează corpul. Timp de milenii, bijuteria a demonstrat, în cea mai bună formă a sa, măiestria și abilitățile tehnice ale creatorilor. Totuși, de aproximativ 75 de ani încoace, în procesul creativ al multor autori de bijuterie a fost integrat un strat critic de expresie intelectuală și declarație personală, intimă.
Cum se schimbă rolul școlii de bijuterie
Simt că este absolut esențial ca orice program de bijuterie dintr-o instituție academică importantă să pregătească studenții nu doar din punct de vedere tehnic, ci și tehnologic – în sensul tehnologiei sociale.
Dacă scopul unui student în bijuterie este să își dezvolte o practică și să își vândă lucrările, atunci bijutierul trebuie să fie echipat cu cunoștințe care depășesc procesul de creație propriu-zis: oportunități de vânzare la nivel global, galerii de bijuterie contemporană, apeluri deschise și competiții, precum și expunere pe rețelele de socializare.
Și da – un „da” răsunător – în ceea ce privește complexitățile cu care se confruntă artiștii, fiind nevoiți să gestioneze toate aceste aspecte – implicate în menținerea unei practici în bijuterie – de unii singuri. Cu siguranță poate fi copleșitor, iar timpul consumat pentru aceste activități trebuie echilibrat cu atenție față de timpul necesar procesului de creație. În esență, cea mai mare provocare pe care o văd în fața artiștilor de azi este găsirea propriei identități autentice și rămânerea fidelă acesteia, în timp ce continuă să aspire la a crea lucrări vandabile.
Eu văd secolul XXI ca fiind cel mai deschis și mai receptiv mediu pentru un artist, din toate timpurile. Astăzi, totul este permis. Libertatea și licența creativă acordate artistului sunt fără precedent. Au dispărut granițele și limitările tradiționale care constrângeau artiștii. Exprimarea personală nu a avut niciodată un potențial de receptivitate atât de mare ca în prezent. Și, în consecință, aplaud fiecare creator de bijuterie contemporană care profită pe deplin de această lume a posibilităților.

























