Marina Palii s-a născut în Fălești, Republica Moldova. Și-a petrecut adolescența la Sibiu unde a făcut liceul, înainte de a se muta la București. Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a adus-o în lumea actoriei, însă a studiat mai întâi Limbi Străine la Universitatea din București. Ulterior a ales să-și urmeze adevărata vocație și a făcut actoria la UNATC, unde și-a continuat formarea și la masterat.
În filmul „Dinți de lapte”, scris și regizat de Mihai Mincan, actrița Marina Palii dă viață unei mame îndurerată de dispariția fiicei sale de 11 ani.
„A trebuit să mă întorc, din nou, în copilăria mea, să o găsesc pe mama acolo și să-i înțeleg iubirea, felul ei concret de a iubi în suferință. Lipsurile de acasă și încremenirea în timp mi-au readus acea senzație din 89, eu copilărind încă în comunismul moldovenesc prin anii 2000”, spune Marina
Povestim în cele ce urmează cu actrița Marina Palii despre etapele și transformările prin care a trecut în demersul de a deveni actriță, cât și despre provocările rolului pe care îl face în filmul „Dinți de lapte”. Acesta are premiera națională și intră în cinematografe pe 14 octombrie.























