Cea de-a șasea ediție a Film O’Clock International Festival începe oficial pe 16 aprilie 2026, desfășurându-se simultan în 12 teritorii internaționale, printr-un program dedicat filmului clasic, scurtmetrajelor contemporane și dialogului intercultural prin cinema.
Festivalul reunește anul acesta proiecții, evenimente online și întâlniri între profesioniști din industria de film și publicul cinefil, consolidând rețeaua internațională Film O’Clock ca platformă de schimb cultural și curatorial.
În programul festivalului se află filme clasice, reprezentative pentru cele 12 țări participante, dar și scurtmetraje contemporane aflate în secțiune competițională. Publicul are un rol activ, fiind invitat să voteze filmul preferat, premiul publicului urmând să fie acordat în urma voturilor spectatorilor.
De asemenea, va fi acordat și un Premiu al Juriului, ediția din acest an reunind un juriu internațional format din profesioniști cu experiență în domeniul cinematografiei, programării de festival și producției de film.
- Ahmed Amer – cineast și producător, cu selecții la Cannes, Veneția și alte festivaluri internaționale majore, activ în dezvoltarea de proiecte și mentorat în programe precum Torino Film Lab și EAVE.
- Taryn Joffe – curatoare și festival manager (Joburg Film Festival), specialist în cinematografie africană și programe de industrie, cu experiență în selecții și jurii la Cannes Docs, IDFA și Berlinale Talents.
- Paul Negoescu – regizor român multipremiat, selectat la Cannes, Berlinale, Rotterdam și Veneția, cu un parcurs solid în cinema independent, dar și mainstream european.
În România, proiecțiile au loc la Cinemateca Eforie din București, unde publicul este invitat la întâlniri cu filme clasice și programe curatoriale speciale, unele dintre ele cu intrare liberă.
Programul ediției #6 include și o serie de evenimente online dedicate industriei de film, precum conferințe despre patrimoniul cinematografic, arhive și circulația filmului în contexte africane și europene. De asemenea, sunt incluse sesiuni dedicate oportunităților de colaborare în domeniul filmului și al programării de festivaluri.
Un moment important al ediției va fi Seara Multiculturală, organizată online vineri, la ora 22:00 (EEST), care va reuni participanți din toate țările implicate într-un spațiu de dialog intercultural. Evenimentul include și International Cocktail & Cultural Puzzle Game, o experiență interactivă în care participanții sunt invitați să rezolve un puzzle cultural construit pe baza celor 12 teritorii participante, sub tema: „Time is broken. Can you fix it?”.
Film O’Clock International Festival continuă astfel misiunea sa de a crea punți între culturi prin cinema, explorând atât patrimoniul filmului clasic, cât și noile forme de expresie cinematografică, într-un cadru internațional colaborativ.
Festivalul din acest an nu se oprește însă aici. În 2026, Film O’Clock lansează Film O’Clock Industry Hub, o platformă dedicată profesioniștilor din industria de film din țările participante, menită să faciliteze colaborarea, schimbul de practici și dezvoltarea de noi proiecte internaționale.
Prin această nouă inițiativă, Film O’Clock își consolidează rolul de platformă internațională de colaborare, extinzând dialogul dintre profesioniști dincolo de perioada festivalului și contribuind activ la dezvoltarea unui ecosistem cinematografic transnațional.
Platforma va fi prezentată pe parcursul anului în cadrul a trei festivaluri internaționale din Serbia, Grecia și Egipt, consolidând astfel dimensiunea transnațională a rețelei Film O’Clock.
Film O’Clock International Festival #6 este produs de Creatrix Fama cu sprijinul ABI-Fundație și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Parteneri academici: Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București (UNATC, România), Wits School of Arts – Film & Television Department (Africa de Sud), Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice (AMTAP, Republica Moldova), Druck Film School (Republica Moldova), Vilnius Academy of Arts (Lituania), Otvoreni Univerzitet Subotica Doo (Serbia), Academia Națională de Arte Teatrale și Film „Krastyo Sarafov” (NATFA) (Sofia, Bulgaria).
Parteneri instituționali: Lithuanian Film Centre, Arhiva Națională de Film, Ukrainian State Film Archive, The Holding Company for Cultural and Cinematic Investment (Egipt), Ambasada României în Republica Cipru, Ambasada României în Republica Arabă Egipt, Documentary and Feature Film Studio (WFDiF, Polonia), Schedia – Centre for Artistic and Pedagogical Training (Grecia).
Parteneri - organizații profesionale: UCIN (România), DACIN SARA (România), UPFAR ARGOA (România).
Parteneri de proiecție și spații cinematografice: Bioscope Cinema (Africa de Sud), Cinemateca Eforie (România), Zhovten Cinema (Ucraina), Kino & Bar in der Königstadt (Germania), Cinema Pionier 1907 (Polonia), Cinemaeuropa Subotica (Serbia), Jesuit Cinema Club (Egipt), Vrilissia Film Club „Cine Drasi” (Grecia), The Cultural Center of the Municipality of Vrilissia (Grecia), ETERON (Grecia).
Parteneri media (România): RFI România, AGERPRES, Radio România Cultural, Radio SEVEN, LiterNet, IQads, PRwave, Munteanu Events, Leviathan Cultural Magazine, Film Magazine, MovieNews, Filme-Cărți, Verbs describe us, România Journal, România Pozitivă, Cinefilia, Cinefan, Zile și Nopți.
Time to Meet. It’s Film O’Clock #6!



























