Tu când ai stat ultima oară într-o liniște audio, în care să te conectezi doar cu muzica pe care o asculți? Să încerci să pătrunzi un vers sau o armonie care vine din difuzor, fără a fi cu mintea multitasking. Tracasați de zgomotul de zi cu zi, muzica a devenit din ce în ce mai mult un fundal sonor, de ascultat în cafenele, restaurante sau în spațiile publice în care trecem în grabă. Ilona Simion, muzician, vine cu o recomandare simplă - să mergem să vedem din când în când, un spectacol real, autentic, în care să avem un contact direct cu scena.
"Când ajungi să dirijezi un cor, perspectiva se schimbă radical: nu mai ești doar un membru al echipei, ci devii un arhitect al sunetului și al energiei umane. Dirijatul înseamnă o responsabilitate uriașă, o comunicare subtilă, dincolo de cuvinte, prin care reușești să sincronizezi zeci de suflete și minți într-o singură respirație artistică", spune Ilona.
Este pasionată de mică de vioară, dar s-a apropiat între timp și de pian și canto, iar pe toate trei le predă și în cadrul școlii Armonia Academy. Spune că mulți copii vin cu o curiozitate nativă extraordinară și o deschidere spre nou care îi obligă și pe profesori să fie în continuă adaptare. Și e foarte important să existe un echilibru perfect între teorie și practică. Indiferent din ce oraș sau țară provenim, muzica e cea care unește oameni, crede Ilona. În cuvintele ei, este ceva uimitor care trebuie experimentat și luat mult mai mult în seamă.
Primele experiențe legate de muzică
Primele mele amintiri legate de muzică sunt profund legate de o atmosferă caldă, de acasă, înconjurată de sunete care îmi stârneau curiozitatea înainte să înțeleg pe deplin ce este o partitură. Primul contact real a fost o revelație senzorială: descoperirea instrumentelor și a faptului că o simplă vibrație poate transmite emoții atât de intense. În acest parcurs, mătușa mea a fost primul profesor care m-a îndrumat și m-a ajutat foarte mult să descopăr dragostea pentru vioară. Muzica a fost, încă din start, o formă naturală de exprimare, un limbaj pe care l-am simțit aproape înainte de a-l putea traduce în concepte teoretice.
Secretul viorii
Vioara a venit în viața mea ca o chemare căreia nu i-am putut rezista; sunetul ei cald, plângător sau vibrant m-a fascinat din prima clipă. Marele secret al viorii este acela că instrumentul devine o prelungire fidelă a corpului uman: prin absența tastelor și prin vibrația directă, vioara preia și amplifică fiecare respirație, transformându-se într-o voce vie.
Legătura dintre pian, voce și vioară
Toate acestea formează, de fapt, muzica în esența ei, fiind produse ale aceluiași univers sonor în care totul gravitează în jurul aceleiași pasiuni, pe care le-am descoperit pas cu pas. Vioara a fost impulsul inițial care m-a făcut să studiez și aprofundez muzica, urmată îndeaproape de pian. Cât despre voce, un rol esențial l-a avut cântatul în cor încă din anii liceului, o experiență care m-a ajutat enorm; ușor-ușor, am început să descopăr și să învăț tehnicile vocale, înțelegând cum să gestionez și muzica vocală la un nivel tot mai profund.
Experiența de la cor
Corul în sine este ca o comunitate; practic, eu o simt ca pe o a doua casă. Înțelegând ce înseamnă să faci parte dintr-un cor, am învățat totodată să-i ascult și pe ceilalți din jurul meu, mi-a format și mai mult auzul muzical și, lucrând în echipă cu alți oameni, am descoperit o lecție extraordinară de smerenie și armonie. Când ajungi să dirijezi un cor, perspectiva se schimbă radical: nu mai ești doar un membru al echipei, ci devii un arhitect al sunetului și al energiei umane. Dirijatul înseamnă o responsabilitate uriașă, o comunicare subtilă, dincolo de cuvinte, prin care reușești să sincronizezi zeci de suflete și minți într-o singură respirație artistică.
Spectacolele importante
Pentru mine, scena reprezintă produsul final în urma multor repetiții și eforturi care de cele mai multe ori păreau obositoare. Trecând însă cu vederea peste acest aspect, era practic o oboseală plăcută pe care la un moment dat ajungeam să n-o mai resimt. Studiind intens și colaborând cu diverși artiști – de la perioada în care am cântat într-un taraf, până la activitatea din corul metropolitan din care fac parte în prezent –, am întâlnit oameni de calitate și am descoperit noi genuri muzicale, cum ar fi fuziunile de muzică ușoară sau coloanele sonore din filme. A fost o experiență extraordinară în care am interacționat cu oameni noi, am învățat foarte multe lucruri (chiar dacă multe erau făcute din mers) și am reușit să acumulez o diversitate de stiluri și perspective muzicale.
Provocările școlii de muzică
Pornind de la dragostea pentru predat, mătușa mea a fost mentorul meu și în latura pedagogică, ajutându-mă foarte mult și pe partea de psihologie în lucrul cu copiii. Am învățat și eu foarte multe de la copii, iar cu timpul ea mi-a insuflat ideea de a deschide propriul atelier de muzică. Pot susține că fiecare cursant care vine să studieze cu mine vioara, pianul și canto înseamnă o experiență frumoasă: descopăr copii foarte talentați și, totodată, îmi testez și eu răbdarea. Am învățat cu timpul să gestionez fiecare situație în parte și să mă pliez pe cerințele fiecărui copil, indiferent că vrea să facă performanță, o ia ca pe o simplă pasiune sau doar ca pe o activitate relaxantă.
Cât de mare este cererea de cursuri muzicale
Din interior, se simte o deschidere tot mai mare din partea părinților înspre educația artistică. Tot mai mulți înțeleg că muzica nu este doar un moft sau un hobby de umplutură, ci un instrument esențial în dezvoltarea cognitivă, emoțională și socială a copiilor. Cererea este în creștere, iar copiii de astăzi vin cu o curiozitate nativă extraordinară și o deschidere spre nou care ne obligă, pe noi profesorii, să fim la rândul nostru în continuă adaptare.
Cât de mult a contat școala pentru tine
Școala a contat enorm – mi-a oferit fundația și disciplina necesare. Totuși, privind spre ceea ce lipsește astăzi, cred că sistemul actual pune un accent covârșitor pe teorie. Deși teoria are complexitatea și particularitățile ei, ea nu este suficientă: nu se creează acea balanță sănătoasă, iar teoria devine doar o simplă cărămidă izolată. Avem nevoie de mult mai multă creativitate, de spațiu în care elevii să-și exprime practica, de interacțiune directă și caldă cu profesorul, pentru că doar prin practică și comunicare ne putem dezvolta cu adevărat atât artistic, cât și în relația cu oamenii.
Revelații muzicale
La început, priveam muzica cu o curiozitate pur copilărească, exact ca pe o jucărie nouă; îmi aduc aminte cum băteam ritmuri prin casă și cum mă fascina sunetul viorii cu care am crescut datorită mătușii mele. Talentul mi-a adus rădăcinile în familie, iar acele două elemente – simțul ritmului și dragostea pentru vioară – s-au îmbinat firesc în timp. Nu știam ce mă așteaptă pe parcurs, însă acea curiozitate a crescut treptat, transformându-mă în elevă la școala de arte, apoi studentă la facultate și, în cele din urmă, aducându-mă la ceea ce fac astăzi. Dacă la început era doar o joacă plină de uimire, astăzi percep muzica ca pe un limbaj viu și matur.
La ce întrebare te întorci mereu în ceea ce faci
Întrebarea la care mă întorc constant este: „De ce fac asta și ce anume din ceea ce transmit ajunge cu adevărat la celălalt?” Întotdeauna îmi voi pune întrebări legate de ce aș putea să fac mai bine pentru a ajuta un copil să înțeleagă ceea ce îi predau și dacă informația ajunge corect la el. Asta înseamnă că trebuie să fiu permanent pregătită din punct de vedere psihologic și emoțional în lucrul cu cel mic. Este o muncă continuă, de care nu ajung să mă plictisesc: practic, în fiecare zi descopăr ceva nou, îmi vin idei noi pe parcurs, iar lucrurile vin fie spontan, fie prin reflecția asupra modului în care aș putea îmbunătăți tot ceea ce fac. Este o muncă permanentă și vie.
Trei lucrări care te-au marcat
- **J.S. Bach (Lucrările pentru vioară din perioada Barocă)** – Bach este unul dintre marii compozitori care m-au fascinat încă de când eram la liceu. Perioada barocă este plină de lucrări monumentale cu o arhitectură complexă a sunetelor și a firului melodic. Deși pentru vioară construcția pare simplă la o primă vedere, privind partitura și înțelegând ce se află dincolo de note, descoperi o muzică destinată lui Dumnezeu. Așa cum spunea și Beethoven, Bach n-ar fi trebuit să se numească „pârâu”, ci „ocean”.
- **Concertul pentru vioară în re minor de Jean Sibelius** – Singurul concert pentru vioară al compozitorului m-a fascinat prin orchestrația sa impresionantă, complexitatea și diversitatea laturii solistice. Se creează un dialog dialogic plin de forță care generează un cumul copleșitor de stări și o experiență total fascinantă.
- **Capodoperele vocal-simfonice și corale** – Având în vedere studiile mele de dirijat (cor și orchestră) și dragostea profundă pentru muzica corală, aș adăuga o serie de lucrări vocal-simfonice fundamentale care m-au marcat: *Requiemul* de Mozart, *Stabat Mater* de Rossini și *Stabat Mater* de Pergolesi. Aceste partituri monumentale adună laolaltă armonia masivă a vocilor și profunzimea emoțională absolută.
Rolul muzicii
Muzica trebuie să ofere fiecăruia dintre noi un spațiu de respiro, un moment de relaxare și de detașare din lumea cotidiană.
Ce înseamnă muzică acum pentru tine
Muzica înseamnă astăzi un spațiu de reconectare și adevăr într-o lume hiperdigitalizată. Iar raportul dintre muncă și inspirație este, cred, de 90% muncă asiduă, disciplină și studiu constant, și 10% acea scânteie magică de inspirație. Fără muncă susținută, inspirația rămâne doar o intenție trecătoare; dar munca fără acea fărâmă de inspirație devine doar un exercițiu arid.
Un sfat pentru generația tânără
Generația actuală n-ar trebui să privească muzica clasică ca pe un obiect învechit. Dacă ar avea răbdarea să asculte lucrări accesibile – cum ar fi compoziții de Mozart sau un energic *Can-Can* –, tinerii ar descoperi că muzica clasică transmite stări la fel ca cea din ziua de astăzi, doar că mesajul este mult mai provocator. Ea exprimă drame profunde, povești de dragoste, comedii sau operă buffa. Personal, i-aș încuraja cu toată căldura pe tineri să meargă măcar o dată la operă, să descopere impactul uimitor al decorurilor, al personajelor și al ariilor interpretate live.
Ce le-ai recomanda pentru început?
Pentru cineva care abia pășește în această lume, aș recomanda lucrări accesibile, dar extrem de vizuale și expresive: **„Anotimpurile” de Vivaldi** (prin contrastul lor plin de viață), **„Nocturnele” de Chopin** (pentru intimitatea și romantismul lor copleșitor) sau fragmente din **baletele lui Ceaikovski** („Lacul lebedelor” sau „Spărgătorul de nuci”), care spun povești universale pe care oricine le poate înțelege.
Relația oamenilor cu muzica
Vremurile de astăzi sunt atât de tensionate și zgomotoase, încât muzica a ajuns să fie adesea un simplu fundal sonor – cum ar fi într-o cafenea sau într-un restaurant – pierzându-se astfel gustul și esența de a fi cu adevărat în contact atunci când ascultăm o lucrare. Îi îndrum cu multă căldură pe oameni să meargă să vadă un spectacol real, autentic, să aibă un contact direct cu scena. Este extrem de important să simți acel impact și să trăiești o experiență extraordinară. Auzi sunetele vii, percepi altfel mesajul și se creează niște legături atât de profunde încât, dacă nu ajungi să le experimentezi, te întrebi pentru ce mai ești? Muzica este, de fapt, a doua limbă: indiferent din ce oraș sau țară facem parte, muzica unește oamenii. Este ceva uimitor care trebuie experimentat și luat mult mai mult în seamă.
La ce lucrezi în momentul acesta
În momentul de față, mă concentrez pe consolidarea atelierului de muzică și pe proiectele educaționale pe care le dezvolt. Cât despre mine, mă concentrez asupra familiei și, de asemenea, am grijă să merg să mă delectez când am timp – să văd un concert frumos, să ascult o lucrare vocal-simfonică la Ateneu, adică să fac ceva ce pur și simplu hrănește sufletul și mintea.

























