Asociatia IAB Romania a incheiat un parteneriat cu biroul din Romania al Cannes Lions, pentru a le oferi tinerilor profesionisti din mediul online sau studentilor care isi doresc sa lucreze in aceasta industria oportunitatea de a se specializa si de a se face remarcati.
Astfel, Cannes Lions Romania a introdus, incepand cu acest an, si internetul pe lista mediilor de publicitate pentru care se pot inscrie participantii din Romania, in cadrul programelor "15 pentru Cannes", si "Young Creatives" care le permit tinerilor din Romania sa participe la Festivalul de la Cannes. La eveniment, care se va desfasura in perioada 15-21 iunie 2008, pasionatii de web se vor intalni cu nume de referinta ale comunitatii lor (vezi Colleen DeCourcy - Chief Digital Officer TBWA Worldwide New York - presedinte al sectiunii Cyber) si vor putea descoperi tendinte noi in comunicarea virtuala.
"Parteneriatul dintre Scoala Alternativa de Gandire Creativa si IAB Romania imi confirma ca in 2008 reusim sa consolidam o comunitate. Ca sunt oameni si organizatii care inteleg ca succesul de echipa, prin asociere, nu stirbeste cu nimic succesul individual. Dimpotriva. Suntem complementari. Esafodam impreuna. Rezultatul nu poate fi decat mai bun. Beneficiarii reali ai acestei atitudini pozitive sunt in primul rand tinerii web designeri, pentru care accesul la experienta si competitiile Cannes Lions - Cyber inseamna doza concentrata de evolutie", a declarat Teodora Migdalovici, fondator al programului educational.























