Evensys si Implement Studio au lansat revista digitala Project PXL, un proiect colaborativ care a reunit in 280 de pagini peste 254 de fotografii selectate din randul celor mai populare categorii de imagini.
Project PXL este o revista digitala de fotografie, care se poate descarca si rasfoi pe computer. Continutul revistei a fost compilat din imagini trimise de pasionatii de fotografie, utilizatori de Internet, in mare parte bloggeri. Revista se diferentieaza prin structurarea ei intr-un format ce asigura o explorare selectiva la nivelul continutului, aplicatia permitandu-i utilizatorului sa selecteze direct categoria de imagini pe care doreste sa o vizualizeze, fara a mai fi astfel nevoit sa rasfoiasca paginile anterioare acesteia. In plus, utilizatorul are posibilitatea de a oferi feedback direct din paginile revistei, prin simpla completare a unui box special destinat comentariilor sau sugestiilor.
"Project PXL a fost gandit ca o revista de fotografie sau altfel spus, un mic catalog foto, care sa compileze imagini primite de la pasionatii de fotografie. Multe dintre acestea sunt demne de reviste cunoscute, altele insa au mai degraba o valoare personala. Toate insa au o poveste si reprezinta ceva pentru autori. Pe aceasta insemnatate am mizat cand am pornit acest proiect. Dupa acest prim experiment, avem multe motive sa continuam Project PXL", afirma Cristian Manafu, Managing Partner in cadrul companiei Evensys.






















