[Pasionat de bunătățuri] Cristina Mărginean (Dante Cafe & Dine): Un oaspete satisfăcut poate convinge mai ușor decât un spot publicitar
[Directii de research] Alina Stepan (Ipsos SEE): Desi mult timp "cenusareasa agentiilor", industria de cercetare de piata isi castiga – inca cu greu – locul la masa strategiilor clientilor
SMARK [Premium clubbing] Investitiile din piata cluburilor de noapte au crescut, iar Bamboo este printre cele care au deschis drumul
Adrian Batista, regizorul Românii au talent: ”E mai transparent ca oricând, e un sezon în care nu avem absolut nimic de ascuns și totul e la vedere, deși formatul nu a fost gândit ca un reality show”
SMARK [Domeniile vinului] 1,8 milioane de litri de vin ies din Crama Oprisor pe sezon. Gabriel Roceanu: "Pana in 2018 am ajuns la o investitie de 12 milioane de euro"
[Pasionat de bunătățuri] Liviu Popescu (Fratelli Group): Nu am gândit niciodată aceste localuri în planuri de business, voiam să le facem pentru că aveam idei, pentru că ne plăceau nouă
SMARK Peste 30 de speakeri excepționali vorbesc la GPeC SUMMIT pe 14-15 noiembrie, București: “Probabil, cel mai bun line-up în 12 ani de GPeC”
Sorin Dicu (Opel Romania), despre noua abordare a brandului in plan global si local: "Inovatiile noilor modele Opel nu au fost gandite doar pentru anumite elite, ci pentru toti"
[Pasionat de bunătățuri] Un om de știință într-ale vinurilor. Marinela V. Ardelean: "Când vine vorba de consum, prefer vinurile care nu depășesc aproximativ 25 de ani de viață"
De la Archiweb tot inainte. Serban Enache: "Este incredibil cat de multe agentii avem in tara si cat de multi folosesc Dreamstime fara a sti ca e o platforma fondata in Romania"
SMARK Primul pickup lansat de un producător auto premium. Pickup cu valențe lifestyle - Mercedes-Benz Clasa X
SMARK [Designer e-Fashion] Corina Vladescu: Am avut reorders de la un mare magazin din Dubai prin WhatsApp
SMARK Tuborg introduce o solutie inovatoare pentru dozele de bere: folia de protectie din aluminiu, reciclabila
Jobs Filtreaza joburile Account (13) Art (5) ATL (2) BTL (7) Content Creation (6) Copywriter (2) Creative (1) CSR (2) Digital (28) E-mail Marketing (1) Graphic Designer (2) Influencer Marketing (5) Marketing (37) Marketing Automation (1) Media (2) Media Relations (2) PPC (3) PR (4) Productie (3) Project Manager (4) Sales (3) SEO (1) Social Media (14) Strategie (7) Trafic (1) Social Media Content Creator @ DigitasWe are searching for a Social Media Content Creator who knows social beyond posting... [detalii] Senior Account Manager @ LINE AgencyWe trust you to own it... [detalii] Influencer & Creator Marketing Lead @ Confident AgencyCăutăm Influencer & Creator Marketing Lead cu experiență în agenție și în lucrul cu creatori... [detalii] PR Manager @ Confident CommunicationsRESPONSABILITĂȚI Creare și implementare hands-on a strategiilor de comunicare integrată pentru clienți B2B & B2C Implicare activă... [detalii] Media Relations Specialist @ Confident CommunicationsRESPONSABILITĂȚI Crearea și implementarea hands-on a strategiilor de presă Redactarea de conținut editorial: comunicate de presă, interviuri,... [detalii] Sr. Account Manager @ Saatchi & SaatchiSaatchi & Saatchi is looking for the next Sr... [detalii] Art Director / Graphic Designer @ Cohn & JansenCăutăm un Art Director / Graphic Designer cu experiență, idei fresh și chef de făcut lucruri... [detalii] Influence Lead @ PublicisCăutăm un om care știe că influencer marketing înseamnă mai mult decât o listă de... [detalii] Influence & Content Production Manager @ PublicisCăutăm un om care petrece suficient timp pe TikTok și Instagram cât să știe ce... [detalii] Art Director @ Mercury360Căutăm un Art Director care vrea mai mult... [detalii] Graphic Designer @ LUCADaca esti o persoana pasionata de comunicarea vizuala, esti tot timpul in cautarea celei mai... [detalii] Influencer Marketing Director @ Golin KetchumToată lumea caută the next big thing... [detalii] Creative Lead @ Stefanini InfinitCerințe minime: 3–5 ani experiență într-o agenție digitală / 360 cu focus pe digital Experiență solidă în... [detalii] Social Media Manager @ Stefanini InfinitCerințe minime: 3–5 ani experiență într-o agenție digitală / 360 cu focus pe digital Experiență solidă în... [detalii] Account Director @ Stefanini InfinitCerințe minime: 4–8 ani experiență într-o agenție digitală / 360 cu focus pe digital Experiență solidă în... [detalii] Art Director @ Stefanini InfinitCerințe minime: 3–5 ani experiență într-o agenție digitală / 360 cu focus pe digital Portofoliu solid de... [detalii] Copywriter @ Stefanini InfinitCerințe minime: 3–5 ani experiență într-o agenție digitală / 360 cu focus pe digital Portofoliu solid de... [detalii] Sales Associate @ Elite Media UnitedCăutăm un Sales Specialist, orientat spre rezultate, care înțelege ecosistemul de marketing digital și știe... [detalii] BTL Account Manager @ Highlight PRCăutăm un om cu experiență în BTL care să se alăture echipei noastre... [detalii] Senior Social Media & Content Specialist (Project-Based or Full-Time) @ Flaminjoy GroupContent people stop for... [detalii] Social Media Manager @ WopaCăutăm un Social Media Manager cu aproximativ 4 ani de experiență, adică destul cât să... [detalii] Account Manager @ Stefanini InfinitCerințe minime: 3–5 ani experiență într-o agenție digitală / 360 cu focus pe digital Experiență solidă în... [detalii] Account Director @ Confident CommunicationsDirectorul de Cont este responsabil de conducerea strategică, comercială și operațională a relației cu clienții cheie... [detalii] Key Account Manager @ GoTech WorldCine suntem? Divizia Concept Tech Events, parte din UNIVERSUM, care organizează cele mai ample evenimente de... [detalii] Senior Strategist & Copywriter @ HUBvertisingDespre nevoie și context Te invităm în echipa noastră dacă știi să faci strategie și copy... [detalii] PR Manager @ Highlight PRCăutam un povestitor experimentat care să se alăture echipei noastre... [detalii] Traffic Manager @ WoPAÎntre un brief și un material livrat sunt zeci de taskuri, mai multe echipe, câteva... [detalii] ART MID @ ontheroofCăutăm un ART MID care încă mai crede că advertisingul poate fi mișto... [detalii] Digital Marketing Specialist @ Alpha ClinicAlpha Clinic este o retea de clinici medicale din sud-estul Romaniei (Oltenita, Calarasi, Fundulea, Popesti-Leordeni),... [detalii] BTL Account Manager @ The Social NestCandidatul ideal este un profesionist capabil să gestioneze proiecte complexe într-un mediu dinamic, având abilități... [detalii] Digital Media Specialist / PPC @ Stefanini InfinitCerințe minime: 2-4 ani de experiență într-o agenție digitală Experiență variată în digital media (PPC, Performance, canale... [detalii] Specialist Producție Merchandise & Produse Custom @ GodmotherCăutăm un profesionist cu experiență relevantă în producția de obiecte promoționale, produse custom și soluții... [detalii] Business Development Executive @ Flaminjoy GroupWe're looking for a driven and experienced Business Development Executive to join our team and... [detalii] BTL Senior Account Manager @ WoPACăutăm un om de BTL... [detalii] Digital Account Manager @ WoPACăutăm un Digital Account Manager care: înțelege clientul, nu doar task-ul înțelege echipa, nu doar deadline-ul înțelege business-ul,... [detalii] Art Director @ Saatchi&SaatchiCăutăm un art mid/senior migălos, care să aibă și viteză în execuție, dar și atenție... [detalii] Tehnician montaj și logistică evenimente (BTL) @ HexagonXCăutăm oameni pentru echipa de montaj... [detalii] Group Account Director @ PropagandaPropaganda cauta Group Account Director care să conduca relația cu un portofoliu de clienți strategici,... [detalii] Account Director @ PropagandaDacă: Poți convinge un client să accepte o idee creativă fără să intri în PowerPoint burnout Ai... [detalii] Senior Account Manager @ PropagandaCăutăm Account Manager senior... [detalii] Social Media Content Creator @ Play VerticalSuntem o agenție de video marketing specializată în conținut short-form: TikTok, Reels, Shorts... [detalii] vezi toate joburile Adauga anunt de recrutare
Catalog IQads Global PrintProductie publicitara, Tipografii Confident CommunicationsPR Conan PRPR Digital KitchenComunicare online Web2PrintProductie publicitara, Publicitate neconventionala, Tipografii Touch CommunicationsPublicitate, Evenimente / BTL Saatchi & SaatchiPublicitate Zenith RomaniaMedia WefflermarkPR Heralded.aiMedia, PR, Comunicare online Adauga prezentare de companie Branding, design, packaging Comunicare online Consultanta de marketing Content Marketing Dezvoltare web Employer Branding Evenimente / BTL Experiential Marketing Gaming Interactive Retail Marketing direct Media Mobile marketing Monitorizare media PR Productie audio Productie foto Productie publicitara Productie video Publicitate Publicitate indoor Publicitate neconventionala Publicitate outdoor Regii de publicitate Research Solutii online, apps, tools, SAAS in marketing Tipografii Training