Cupa Mondiala 2006 a generat unele dintre cele mai mari audiente globale TV pentru un eveniment sportiv international, dar si unele dintre cele mai mari audiente inregistrate pentru un eveniment de orice fel difuzat de telviziune. Finala a atras o audienta medie live de 284 de milioane de persoane, adica dublul audientei globale atinse de Ceremonia de Deschidere a Jocurilor Olimpice de la Atena si triplul audientei globale a Super Bowl in 2005.
Totusi, cel mai interesant aspect pentru sponsori si investitori in publicitate este cel legat de profilul demografic al audientei Cupei Mondiale. Pe langa faptul ca a atras cu circa 10% mai multi telespectatori decat editia 2002, Cupa Mondiala 2006 a generat audiente bune si in segmentul femei si adulti din clasa superioara semnificativ mai mari decat pana acum.
Fotbalul este cel mai popular sport in intreaga lume, iar Cupa Mondiala este cea mai populara competitie din calendarul international al fotbalului. Cupa Mondiala 2006 s-a tinut in Germania, astfel incat meciurile au fost difuzate in direct la ore convenabile atat pentru fanii din Europa, cat si pentru cei din America de Sud, in special in comparatie cu editia din 2002 din Japonia/ Coreea de Sud. Toate favoritele dinaintea inceperii meciurilor au supravietuit de asemenea fazei grupelor, spre deosebire de Cupa Mondiala 2002 care a determinat un numar mare de eliminari ale unor echipe importante, inclusiv Franta.





















