Kinofest IV: 5 zile de scurtmetraje digitale de top, concerte si demo-uri hi-tech

Astazi debuteaza cea de-a patra editie Kinofest, festivalul international de film digital. Desfasurata la Muzeul National de Arta Contemporana (Calea 13 Septembrie, in Palatul Parlamentului, aripa E4, etajul 4), cea mai extinsa editie de pana acum a Kinofest va include competitii de scurtmetraje digitale de fictiune, animatie si micro-filme, concerte Toulouse Lautrec si Backstage Hero, proiectii interactive si demo-uri hi-tech. De miercuri pana duminica, de la ora 17:00 si pana dupa miezul noptii, spectatorii sunt asteptati sa traiasca peste 24 de ore pline de experiente cinematografice din cele mai diferite, in cele 5 zile de festival.

Ziua care inaugureaza festivalul este dedicata primei parti a competitiei de fictiune, precum si competitiei paralele de scurtmetraj Avon Movie for Life. Deschiderea oficiala a festivalului va avea loc la ora 19:30, cu un show special de muzica si proiectii interactive. Avand ca design sonor muzica celor de la Freqax, un proiect care reuneste mai multe stiluri muzicale, proiectiile interactive oferite de Evolve Media vor da ocazia celor prezenti la festival sa controleze imaginile si filmele proiectate. Acesta nu va fi singurul moment in care participantii vor fi invitati sa se joace cu tehnologia, intrucat la Kinofest va fi prezenta o masa interactiva multitouch, un produs lansat la nivel international in urma cu mai putin de 4 saptamani si oferit de TomTouch, furnizor de proiecte speciale interactive.

Primele 40 de filme din competitia de fictiune, in doua parti, incepand cu ora 18:00, si vor fi evaluate de un juriu de profesionisti format din: Cristina Zaharia (critic de film, editor Port.ro), Toma Cuzin (actor), Razvan Mihai (producator general ProTV), Claudiu Paun (director de fotografie, producator de film), Alexandra Paun (scenarista, producator de film independent).

In cadrul proiectiei oficiale Avon Movie for Life, care va incepe la ora 20:00, vor fi prezentate cele 27 de filme finaliste ale concursului. Timp de 6 saptamani, realizatorii romani de film (profesionisti, studenti sau amatori) au creat peste 50 de scurtmetraje pentru a ilustra mesajul din acest an al campaniei pentru sanatatea sanilor: „A promite inseamna a face. Promite sa mergi la control”. Dintre acestea, cele 27 de filme finaliste, prezentate la Kinofest, reprezinta cele mai bune creatii din concurs, transmitand cel mai convingator si memorabil mesajul campaniei, in moduri extrem de variate si de creative. Scurtmetrajele vor putea fi votate live, la Kinofest, de profesionisti si de public, iar apoi online, pana pe 28 noiembrie. Creatiile sunt disponibile si online, la adresa: www.thecreator.ro/avon/inscrieri.

Juriul profesionistilor pentru competitia Avon Movie for Life este format din juriul festivalului Kinofest, caruia i se alatura Mihaela Nita (reprezentant Avon Cosmetics Romania) si Bogdan Condurache (AV producer, IQads).

In cifre, cea de-a patra editie Kinofest inseamna 195 de filme in festival, din care 165 in cele 3 competitii, din 35 de tari participante, ele acumuland in total pana acum peste 336 de premii. Peste trei sferturi din filme sunt prezentate in premiera in Romania, iar peste o treime sunt premiere absolute. De la filme cu cateva premii si pana la impresionantul Porque Hay Cosas Que Nunca Se Olvidan, cu cele 97 de premii ale sale, scurtmetrajele Kinofest alcatuiesc si anul acesta una dintre cele mai premiate selectii ale unui festival romanesc de film autohton.

Detalii despre program si filmele din competitiile Kinofest sunt disponibile pe site-ul oficial www.kinofest.com. Pe durata Kinofest, bilete sunt disponibile la locatie, la Muzeul National de Arta Contemporana, etajul 4, intre 17:00 si 24:00. Biletul pentru o zi de Kinofest costa 20 RON.

Despre Kinofest
Kinofest, festival international de film digital din Romania, prezinta in premiera in Romania cele mai bune scurtmetraje digitale din toata lumea, propunand o selectie unica si de un inalt nivel artistic. Kinofest promoveaza genuri variate de filme, mai putin abordate la festivalurile autohtone: filme foarte scurte (micromovies), filme experimentale, spoturi comerciale etc. De asemenea, festivalul promoveaza tinerii realizatori de film, artisti independenti si creatiiloe lor - film, muzica si productii vizuale. Avand misiunea de a promova arta digitala in randul publicului larg, evenimentul cultiva intereseul pentru artele vizuale, prin intermediul scurtmetrajului, videoclipului, al muzicii si filmului independent, al creatiilor video si new media.

Kinofest este un eveniment sustinut de IQads si vazut de Radio Guerrilla, avand ca partener Muzeul National de Arta Contemporana si 360 Revolution. Conceptul creativ al campaniei de comunicare a Kinofest 2010 a fost creat si dezvoltat de New Folder si Next Dog. Proiectiile interactive ale festivalului sunt oferite de Evolve Media, iar demo-urile hi-tech de TomTouch.

Partenerii media ai Kinofest 2010 sunt: CocorStore.ro, Trilulilu, ZOOM, Feeder.ro, FilmeTari.com, Metropotam, Realitatea.net, Sugar Media, SMARK. Academia Catavencu, CineFan.ro, Port.ro, CinemaRx, Elevate, 24-FUN, Money.ro, YachtExpert, AutoExpert, Modernism si The Kite.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Pozitii

Sectiune



Branded


Related