Adrian Alexandrescu (Managing Partner, Interactions) vorbeste despre administrarea paginilor de Facebook, alcatuirea strategiei de continut, integrarea cu celelalte medii, cerintele si criteriile de performanta urmarite de clienti, structura continutului si a promovarii si activitatile care aduc fani noi.
Conturi administrate pe Facebook anul acesta de Interactions
KIT KAT Romania, Mega Image, Asigura.ro.
Stabilirea strategiei de continut
Depinde foarte mult de pagina. Sa le luam pe rand:
KIT KAT Romania – o pagina cu o strategie de continut stabilita inca de la lansare. Clar si simplu: "Ne place pauza. Credem in ea. Si nu vrem multe pauze, ci una singura: ia o pauza cu Stirile KIT KAT, in fiecare zi, la 13.55! Aboneaza-te cu un Like!" In fiecare zi prezentam o stire de actualitate din perspectiva KIT KAT - funny si usor ironica. Ne axam foarte mult pe calitatea continutului si nu ne dorim sa avem mai mult de o postare pe zi (cu exceptia perioadelor promotionale). Lucram cu stiri si trebuie sa fie de actualitate, asa ca stirea KIT KAT e scrisa si desenata chiar in ziua postarii. 90% din content e generat in functie de evenimentele curente.
Mega Image – si aici avem o strategie foarte clara de continut: "Mega Util de la Mega Image, un loc numai pentru cei ce vor informatii folositoare. Asa ca fii practic si apasa butonul LIKE!" Continutul il gandim cu ceva timp inainte de postare, iar clientul aproba lista subiectelor pe care le vom aborda, fara a aproba fiecare post in parte. Continutul se leaga de evenimente curente, dar pastrand tematica paginii.
Asigura.ro – domeniul asigurarilor nu este foarte "user friendly" si noi vrem sa schimbam asta prin Asigura.ro – ghidul tau amuzant in asigurari. Afli totul despre asigurari si chiar intelegi despre ce e vorba. Aici lucram fiecare post cu 2 zile inainte de afisarea pe Facebook si preaprobam totul cu clientul. Nu ne legam de evenimente curente decat foarte rar.
Integrarea activitatilor de pe Facebook cu celelalte medii
Facebook a devenit o componenta importanta in majoritatea activarilor. Daca nu avem o activitate exclusiva Facebook, atunci exista cel putin o integrare cu celelate medii. Pot sa dau cateva exemple din online, pentru ca noi asta facem. In Campania nationala KIT KAT "Iei pauza, ai chestii tari" aveai un formular dedicat in care puteai inscrie codul chiar pe pagina de Facebook. Pentru fiecare cod inscris primeai o idee de pauza careia ii putea da share catre prieteni. Un alt exemplu de integrare a paginii Facebook cu site-ul de campanie este la Mega Image – Comorile Oceanelor. Pe site-ul de campanie tii evidenta colectiei, iar pe pagina de Facebook faci schimb de cartonase cu ceilalt colectionari. Dar am ajuns si la situatii de exclusivitate. De exemplu, ultima campanie Mega Image s-a intamplat exclusiv pe Facebook: "Cumparaturi gratis tot anul" dupa 5 campanii care doar integrau Facebook cu site-ul de campanie.
Cerintele si criteriile de performanta urmarite de clienti
Principalul criteriu de evaluare a performantei este - asa cum ne si asteptam - numarul de Like-uri. Dar noi urmarim si reach-ul, frequency rate (numarul mediu de afisare a mesajului/ user) si calitatea interactiunilor sau a feedback-ului (nu doar numarul de comentarii, ci si continutul lor).
Structura continutului postat?
Continutul variaza in functie de pagina si de perioada de comunicare. Un post obisnuit (si cel mai des folosit) ar fi imagine + text. Dar ne-am folosit de tot ce ofera Facebook.
Frecventa postarii
Pentru KIT KAT si Mega Image postam zilnic, iar pentru Asigura.ro avem aproximativ 1-2 posturi pe saptamana.
Frecventa organizarii de concursuri si mecanismele folosite
Regulile Facebook sunt destul de clare si stricte in ceea ce priveste organizarea de concursuri pe pagina. Asa ca toate concursurile noastre sunt organizate in afara paginii, prin aplicatii. Incercam sa nu avem mai mult de un concurs la 3 luni. Mecanica e gandita sa aduca un numar cat mai mare de participanti in concurs, noi fani si un reach cat mai mare.
Structura promovarii paginii
La inceput ai nevoie de Facebook Ads pentru un reach cat mai mare. Cand ajungi la un anumit numar de fani (peste 50.000 – 100.000) te poti baza pe reach-ul organic. Parteneriate facem foarte rar; sunt eficiente, dar pe termen foarte scurt. Tintim intotdeauna catre numere cat mai mari de fani relevanti pentru brand astfel incat o comunicare pe Facebook sa genereze rezultate sesizabile in vanzari sau indicatori de brand.
Actiunile care aduc noi fani paginii
Pe noi ne ajuta foarte mult continutul paginilor asa ca raportul in medie este undeva la 30% organic / 70% paid, dar exista si situatii in care luni in sir nu am investit in promovare CPC iar baza de fani a crescut simtitor (deci exclusiv organic).
3 recomandari pentru administrarea eficienta a paginilor de Facebook
Ofera ceva prin continutul postat (o informatie, un zambet etc); Acorda-le atentie fanilor (raspunde repede la toate intrebarile). In general oamenii simt ca nu sunt "bagati in seama" in relatia cu marile companii, asa ca pe Facebook brandurile au o buna oportunitate de a combate aceasta perceptie; Less is more! Nu mai mult de doua posturi pe zi daca nu ai efectiv ceva de spus.