Cautam bucatari si bucatarese publicitare, rugam seriozitate. Urmeaza Cupa Agentiilor la Gatit by Lidl

Cautam bucatari si bucatarese publicitare, rugam seriozitate. Urmeaza Cupa Agentiilor la Gatit by Lidl

Eveniment de gatit cu traditie de 3 ani in spate, desfasurat pe 9-11 noiembrie 2016 in ambianta placuta si profesionista a locatiei Chef Parade, asociat cu Lidl si Electrolux, cauta echipe active in marcomm-ul romanesc de maxima valoare creativo-culinara, cu curaj nemasurat si febleturi experimentale, pentru o aventura competitiva de zile mari, impresionarea unui juriu de specialitate si incantarea papilelor gustative de pe o raza de cateva zeci de metri. 

Cu alte cuvinte, sa curga memo-urile interne, am dat drumul inscrierilor celei de-a patra editii a Cupei Agentiilor la Gatit by Lidl, cea mai surprinzatoare competitie culinara creativa, care an de an demascheaza bucatarii industriei de comunicare. 

E oficial: de astazi si pana pe 27 octombrie asteptam asaltul formularelor de inscriere.

 

Esentialul pe scurt

Si anul asta va asteptam in echipe cu cate 2-6 persoane active in marketing, comunicare si, musai, bucatarie (din experienta, recomandam cvartetul culinar, adica 4 oameni activi la fiecare statie de gatit). Numarul maxim de echipe participante este de 32.

Urcusul spre gloria culinara '16 cuprinde doua probe - una flexibila si alta conditionata - ca deh, trebuie vazut cum va imaginati sarea-n bucate de bunavoie, dar si "siliti" de brief. 

Timpul de participare al unei echipe este de maxim 150 de minute pe cele doua probe. Deci maxim 3 ore, cat o pauza mai lunga de birou.

Calificarile se intampla in cursul zilelor de miercuri si joi (9 si 10 noiembrie, intre orele 9.00-23.00), finalistii se intrec vineri ziua (11 noiembrie, intre orele 9.00-18.00) si premiantii se anunta vineri seara. Reluam si circuitul identitatilor vizuale ale echipelor participante, cu tot cu premii speciale pentru ele. 

Deocamdata va mai punem pe tava un aperitiv de la Cupa de anul trecut, pe care am povestit-o si in scris

 

Proba principala

In ce va bagati? Intai, intr-o proba culinara principala de 70 de minute pentru care e nevoie de artileria grea.
Adica felul ala de mancare incercat si preparat (impreuna ori separat) pe care l-ati scoate la inaintare aranjat pe vesela de duminica in cazul unei vizite din partea reginei Angliei.

Se incepe cu alegerea unui ingredient de interpretat creativ la fata locului; ingredientele sunt componente ale platformei Ingredientul Secret Electrolux si sunt asigurate de Lidl. 
Urmeaza brainstormingul pentru stabilit vedeta gastronomica ce-o sa ajunga pe masa juratilor si dat send retetei catre noi (odata cu formularul de inscriere).

Branza ● Mozzarella ● Iaurt ● Smantana ● Kefir ● Cartof ● Ciuperci ● Porumb ● Sfecla rosie ● Usturoi ● Varza alba ● Ceapa ● Morcov ● Ghimbir ● Chilli/boia iute ● Turmeric ● Hrean ● Quinoa ● Malai ● Paine ● Taitei ● Ou ● Alune ● Migdale ● Nuca ● Cafea ● Ciocolata Alba ● Miere ● Curcan ● Pui ● Vita ● Somon ● Ton in conserva ● Dovleac ● Mar ● Pere ● Avocado ● Banane ● Gutui ● Lime

Fiecare ingredient secret poate fi ales o singura data.
Pe masura ce vor fi alese (in regim "primul venit, primul servit"), ingredientele vor fi taiate de pe lista.

 

Proba speciala "Abur in bucate"

Sanatosi nevoie mare, asa va vrem pe voi, pe noi si pe jurati. Asa ca la proba speciala de 60 de minute veti gati cu abur, in cuptoarele puse la dispozitie de Electrolux. Nutritios, curat, natural dar, mai ales, la comanda. Cum adica? Pe baza de brief.

Veti trage la sorti un ingredient aleatoriu care trebuie "declinat" intr-o reteta-fulger. Inainte de inceput, o sa avem 20 de minute la dispozitie pentru socializare relaxata si training, ca sa va ghidam repejor in tainele prepararii cu abur a mancarurilor.

 

Evaluare

Tinem la factorul suspans in ce priveste juriul Cupei Agentiilor la Gatit by Lidl, ai caror membri vor fi anuntati pana in data de 4 noiembrie. Juriul Electrolux va evalua separat evolutia echipelor din cadrul probei speciale "Abur in bucate", aceasta fiind o competitie de sine statatoare.

Dar criteriile dupa care se face evaluarea sunt aceleasi:

  • Creativitate: utilizarea creativa a ingredientului secret/special, conceptul culinar, speech-ul de prezentare, numele preparatului 40%;
  • Tehnica: gustul, platingul, curatenia blatului 40%;
  • Teamwork : strategia de lucru, impartirea rolurilor, coerenta prezentarii 20%.

Premiile vor fi si practice, si rasunatoare din punct de vedere creativ.
Detaliem mai multe curand.

 

M-ati convins. Unde spuneati sa ma inscriu?

Gata, pus pe treaba? Fa-ti echipa, completeaza formularul de inscriere, plateste taxa de participare (200 de euro/echipa), alege-ti reteta pentru proba principala si trimite-ni-le la [email protected] pana pe 27 octombrie.

Dupa care grabeste-te sa incepi cantonamentul in bucatarie.

 

Partenerii evenimentului

Despre Lidl
De la intrarea pe piata romaneasca in 2011, Lidl a devenit unul dintre cele mai  importanti retaileri din Romania. Lidl dispune astazi de magazine in mai toate tarile europene si este unul dintre cele mai mari lanturi de magazine de tip discount din Europa. Cucerirea de noi piete, in care  ofera clientilor calitate maxima la cele mai avantajoase preturi,  ramane si pe viitor obiectivul Lidl cel mai important. 

Despre Electrolux
Cu aproape 100 de ani de experienta in realizarea echipamentelor profesionale pentru cei mai buni bucatari profesionisti din Europa, Electrolux aduce excelenta culinara atat in cele mai renumite bucatarii ale lumii, cat si in casele utilizatorilor.

Pe platforma The Secret Ingredient, Electrolux propune in fiecare luna un ingredient secret, insotit de informatii despre istoria, valorile nutritive, retete si trucuri de folosire in meniul de zi cu zi. Astfel, Electrolux aduce excelenta in bucatarie nu doar prin tehnologie de top, ci si prin informatii si sugestii care dezvolta creativitatea culinara. Toate sfaturile culinare sunt oferite de Electrolux in parteneriat cu Chefi profesionisti.

Despre Chef Parade
Conceptul Chef Parade este adus si dezvoltat in Romania de catre Privileg Catering. Intr-un spatiu modern, Chef Parade Cooking School gazduieste cursuri de gatit, petreceri, workshop-uri si team building-uri pentru corporatii, adresandu-se tuturor celor care vor sa invete, sa se relaxeze sau sa-si desavarseasca abilitatile culinare.

Despre Cupa Agentiilor la Gatit
Creativii ingredientelor, ai prezentarilor si ai uralelor isi gasesc locul, pentru al patrulea an consecutiv, la Cupa Agentiilor la Gatit, un eveniment IQads care face parte dintr-un concept mai amplu de intreceri  creative dedicate industriei publicitare din Romania - "Cupa Agentiilor". 
Scriem retetarul Cupei la Gatit inca din 2013 si starnim creativii sa se infrunte  in preparate si farfurii. Partenerii media sunt: Bucataras.ro, Gustos.ro, Culinar.ro si Radio Guerrilla.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Sectiune



Branded


Related