Aproape un milion de romani au urmat cursurile de educatie financiara BaniIQ si Banii pe Net

Aproape un milion de romani au urmat cursurile de educatie financiara BaniIQ si Banii pe Net

Cele doua programe au o prezenta foarte buna la nivel national, inclusiv in mediul rural datorita parteneriatului cu bibliotecile publice.

Aproape 215.000 de persoane au finalizat cursurile de educatie financiara BaniIQ si comert online Banii pe Net derulate de Visa si Junior Achievement Romania in primele zece luni din 2016, respectiv un sfert din totalul celor 865.000 de beneficiari ai celor doua programe din ultimii cinci ani. Astfel, numarul beneficiarilor se apropie de un milion, prag estimat sa fie depasit pe parcursul anului viitor.

Cele doua programe se deruleaza in scoli si licee, online si in bibliotecile publice din tara, avand o dispersie foarte buna la nivel national. Astfel, cei mai multi dintre beneficiarii cursurilor BaniIQ provin din Bucuresti, Iasi, Timis, Cluj, Suceava si Arges, iar in cazul programului Banii pe Net, pe langa aceste judete, se adauga Constanta si Prahova.

Cursurile de educatie financiara si comert online derulate de Visa au o prezenta tot mai vizibila si in comunitatile rurale prin intermediul unui parteneriat incheiat cu reteaua nationala de biblioteci publice. Aproximativ 10.000 de persoane au fost instruite prin intermediul acestui parteneriat in 2016 si peste 250 de biblioteci din 13 judete au participat la cele doua programe.

"Cu ajutorul programelor BaniIQ si Banii pe Net am facut primii pasi catre incluziunea financiara a mediului rural si a zonelor sarace, acolo unde accesul la informatie este mai redus. Din pacate, nivelul de alfabetizare financiara este foarte scazut in toata tara, nu doar in zonele rurale, doar 22% dintre romani avand cunostinte financiare, ceea ce ne plaseaza pe ultimul loc in Europa, conform unor studii recente*. Este si motivul pentru care derulam aceste programe la nivel national, intrucat oricine ar trebui sa aiba o cultura financiara de baza pentru a-si gestiona bugetul lunar de venituri si cheltuieli si pentru a lua cele mai potrivite decizii pentru viitorul sau financiar", a declarat Catalin Cretu (directorul general pentru Romania, Croatia, Malta si Slovenia al Visa Europe).

* Studiul realizat in 2015 de agentia Standard & Poor’s privind alfabetizarea financiara.

BaniIQ este cel mai extins program de educatie financiara la nivel national, iar Banii pe Net este primul program de educatie despre comertul electronic lansat in Romania, ambele avand scopul de a-i ajuta pe romani sa-si administreze mai bine bugetul personal si sa se familiarizeze cu serviciile financiare.

BaniIQ si Banii pe Net se deruleaza in parteneriat cu bancile din Romania si organizatia non-profit Junior Achievement, iar training-urile gratuite au loc in scoli, licee si biblioteci din toata tara, dar si online prin intermediul platformelor baniiq.ro si baniipenet.ro.

"Programele educationale BaniIQ si Banii pe Net contribuie substantial la misiunea asumata din ce in ce mai curajos de catre bibliotecile publice in comunitatile locale, aceea de a contribui efectiv la procesul de dezvoltare sanatoasa a societatii", a declarat Valentin Smedescu, (sef Serviciu Marketing-Dezvoltare/Coordonare judeteana, Biblioteca Antim Ivireanul Valcea).

 

Extinderea celor doua programe, prin parteneriatul cu bibliotecile publice, a permis accesul la cursuri tuturor persoanelor, indiferent de varsta. Astfel, aproape o treime dintre beneficiarii programului BaniIQ si un sfert dintre cei care care au urmat cursurile programului Banii pe Net au peste 35 de ani. Circa 60% dintre beneficiarii celor doua programe sunt barbati.

Programele BaniIQ si Banii pe Net au fost inscrise in editia de anul acesta a CompetitIAA, un concurs dedicat studentilor pasionati de marketing si comunicatre, organizat de International Advertising Association (IAA). Prin inscrierea celor doua programe in competitie, Visa a provocat tinerii sa gaseasca solutii pentru promovarea si incurajarea educatiei financiare in Romania.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Companii

Branduri

Subiecte

Sectiune



Related