Două prietene din Târgu Mureș, Para din fostul Jack și un vrăjitor conceptual. Așa apărea, în mai 2013, pe Griviței 55, J'ai Bistrot, o terasă cu nisip și aer nou. Înainte, însă, a fost Tg-Mureș și curtea unui bunic. Ceea ce explică multe și din atmosfera locului bucureștean. Cum s-a construit ea, de la proprietari, design, mâncare și prieteni, povestește Georgiana Toea, (fost) om de comunicare J'ai Bistrot, care a facut un mini reportaj chiar în ultima ei zi la locul de muncă.
De la început, ea spune chiar așa:
Pentru cititorii dumneavoastră care probabil așteaptă insighturi de business meșterit riguros, declar din primul rând că mai jos e cu moșteniri, prieteni & dușmani, români și unguri, trial & error, burnout, renaștere, adevărat bildungsroman.
Termeni ca 'plan', 'concept', 'clienți', 'strategie' i-am definit pe parcurs și trăgând cu urechea la invitații noștri ce vin pentru business meetings sau work sessions la o Zmeurică pe Griviței 55.
J'ai Bistrot se trage din Târgu-Mureș, din curtea bunicului Corinei Gliga, domnul Eugen Gliga, al cărui nume de alint (Jenucu/Tata Je) prefixează brandul.























