E greu să te simți acasă în România. Sau cel puțin așa se simte aici, în bula noastră. Multă ostilitate. Și oameni încruntați. E motivul pentru care am început și seria vizitatorilor de România: poate, dacă vedem ce văd ei, ne aducem aminte de ce suntem aici. Asta ne ajuta sa intelegem si Bogdan, pe care, in anii 90, îl băteau gânduri de plecare. A ales sa ramana. Si, in afara jobului, a facut Ochișoru. Ca răspuns al unui om la orașul ce-l înconjoară. Ca posibilitatea unei insule personale. Oaza lui s-a transformat, treptat, si in oaza altora. Cu ajutorul Madalinei, al lui Stefan si Alex, Ochisoru a crescut incet, organic. Timp de 18 ani. Bogdan a gasit casa in 2000.
Alegerea se dădea într-un apartament cu două camere în Militari, să zicem, și o casă cu grădină într-un cartier un pic mai departe de centru. Așa a apărut casa veche, din 1950, cu grădină în viața lui Bogdan, casă ce nu arăta deloc apetisant, dar promitea spațiu. Și liniște.
S-a mutat aici în 2001, iar toată casa era înconjurată de o mare placă de beton, din care răsăreau pe undeva câteva buruieni, pe care le-a udat conștiincios. Anul următor a scos tot betonul, a adus șapte basculante de pământ, iar apoi a început să planteze.
