Oxygen preia comunicarea pentru bigstep®, singura rețea specializată în încălțăminte pentru copii din România

Oxygen preia comunicarea pentru bigstep®, singura rețea specializată în încălțăminte pentru copii din România

Agenția independentă de comunicare Oxygen, sucursala Cluj-Napoca, a preluat comunicarea de brand și corporate și coordonarea activității pe canalele de social media pentru bigstep®, singura rețea specializată în încălțăminte pentru copii din România. Preluarea comunicării corespunde cu procesul de rebranding al mărcii clujene, la 7 ani de la lansarea primului magazin în România.

 

Am căutat un partener de încredere, cu expertiză la nivel național, alături de care să sărbătorim această etapă de rebranding și cu care să continuăm planurile de extindere pe care le avem pentru piața din România. L-am găsit la Oxygen, cu care credem că suntem pe aceeași lungime de undă și că putem să facem lucrurile profesionist, așa cum am făcut-o si până acum”, a declarat Petrișor Vaida (fondator bigstep®).

 

“bigstep® este exemplul perfect de brand născut și construit cu răbdare și pasiune, așadar ne bucurăm să facem și noi parte din poveștile frumoase pe care are să le spună. Suntem mândri să adăugăm în portofoliul Oxygen un jucător important la nivel local, alături de care să construim proiecte cât mai îndrăznețe și de durată”, a declarat Ruxandra Marin (Senior Partner în cadrul biroului din Cluj-Napoca al Oxygen).

 

Odată cu încheierea parteneriatului cu Oxygen, bigstep® a inaugurat al cincilea magazin din România, în Băneasa Shopping City. Deschiderea din Băneasa va fi urmată, până la finalul anului 2019, de alte trei deschideri – una în Timişoara, Iaşi şi alta într-o locaţie de tip outlet. În paralel cu investiţiile pe plan local, în următorii doi ani, compania urmăreşte extinderea pe piaţa internaţională.

 

bigstep® singura rețea specializată în încălțăminte pentru copii din România și unicul importator al unor mărci de renume și cu istorie bogată, precum:  Pablosky, Biomecanics, Ricosta, Garvalin, Agatha Ruiz de la Prada sau Igor. În portofoliul brandurilor comercializate de bigstep® se află și Geox, UGG, Converse, Crocs, Skechers, Robees și Cienta.

Primul magazin bigstep® a fost deschis în 2011, în Cluj-Napoca (VIVO!Shopping), iar în prezent, brandul există și în București (AFI Cotroceni, ParkLake Shopping Center, Băneasa Shopping City) și Constanța (City Park Mall).

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related