UX Days, primul bootcamp intensiv de User Experience din România, are loc pe 30 octombrie - 3 noiembrie la București

UX Days, primul bootcamp intensiv de User Experience din România, are loc pe 30 octombrie - 3 noiembrie la București

UX Days, primul bootcamp intensiv de User Experience din România, are loc în perioada 30 octombrie - 3 noiembrie la București. Construit după o curriculă special gândită pentru piața și industria din România, UX Days înseamnă 5 zile de cursuri intensive prin intermediul cărora participanții vor trece prin toate etapele procesului de User Experience Design, interacționând direct cu traineri de top, cu experiență vastă în User Experience Design.

 

Zone majore și definitorii din User Experience vor fi abordate la UX Days

UX Days este un eveniment inedit pentru România, cu un format intensiv și condensat, dar în același timp abordabil, cu traineri cu foarte multă experiență teoretică, practică și aplicată. Timp de 5 zile, vor fi abordate zone majore și definitorii precum UX ca proces holistic, User Engagement și Cross Chanels UX, UX Research, UX Techniques, UX Management și UX Strategy and Communications. Modulul din ultima zi dedicat strategiei în UX se adresează specialiștilor din zona de recruting, managerilor și seniorilor din domeniu, precum și celor care vor să înțeleagă mai bine cum se construiește o echipă și o strategie, cum se negociază cu stakeholderii din poziția de specialist UX sau care sunt aspectele strategice ce contribuie la succesul unei echipe.

 

Traineri de top din lume vin la București pentru a susține un curs accelerat de UXD

În ceea ce privesc trainerii, aceștia au experiențe vaste în studiouri de design, în consultanță, corporații sau zone academice. Jason Mesut are o experiență de peste 7 ani în conceperea strategiilor și coordonarea echipelor de design, în prezent ocupând funcția de director la Resonant Design and Innovation Lab în UK și Local Leader la IxDa. Scott Gould este autorul The Shape of Engagement și un expert în modul în care oamenii interacționează cu ideile, brandurile sau organizațiile, având aproape 20 de ani de experiență în diferite domenii precum educație, guvern sau start-up-uri. Stephanie Troeth este consultant UX și UX Lector la University of Greenwich din UK, având o experiență de peste 15 ani în domeniu, lucrând cu branduri ca Telegraph, Mailchimp sau Clearleft, acolo unde a fost Head of Research. Ben Woods și-a început cariera din 1999, ocupând poziții de designer UX și manager UX, în prezent fiind Lector UXD la Kent State University din USA. Alina Bănuleasa face parte din echipa responsabilă de crearea celor mai bune experiențe pentru FIFA, este mentor și trainer în UX și sprijină și contribuie la dezvoltarea comunității tech din România.

Evenimentul nu se adresează exclusiv UX Designerilor, ci și celor specializați în Customer Experience, Product Management sau, altfel spus, celor care doresc să aprofundeze din tehnicile și secretele dezvoltării unei experiențe pentru produs.

UX Days are loc în perioada 30 octombrie - 3 noiembrie la Mezanin, Palatul Universul, iar biletele pot fi achiziționate online.

UX Days este un eveniment organizat de Asociația Română de User Experience Design, un ONG care promovează și susține dezvoltarea practicii de User Experience Design din România, organizând din 2015 UX Bucharest, prima conferință de UX Design din Europa de Est. Evenimentul este organizat în colaborare cu Lagom Agency.

Partener educațional: Kent State University

Suporteri: TEDxEroilor, Startarium, UXpa, UX Planet, The Institute & Internetics

Parteneri media: IQads & SMARK, Wall-Street, Cariere online, Bursa, Tech Cafe, PIN Magazine

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Festivaluri

Subiecte

Sectiune



Branded


Related