Dar Bogdan Gîrbovan este mereu surprins de ceva sau de cineva din România. Și tot ce l-a suprins în ultimii 13 ani a așezat în categorii. Iar aceste categorii au fost cuprinse apoi într-o carte, care se numește chiar așa simplu, Categorii. Volumul este publicat de Galeria Posibilă, se lansează azi și este primul titlu dintr-o serie despre fotografia din România.
Cred că asta e partea mișto la arta fotografică, sau artă, în general: am fost uimit de ce am descoperit în mine, am aflat ce îmi place, lucruri care m-au schimbat în bine și care m-au făcut să ajung la o estetică personală și o anumită manieră de lucru în fotografie.
Cele 10 capitole, 10/1, Chambre d'amis, Două luni de nicăieri, 5@14, Uniforme și Veșminte, R.A.P.I., Spa.ro, Trip la 2 stele, RO_Archive, Passato Prossimo sunt descoperirile lui Bogdan Gîrbovan din 2006 până în prezent, însoțite de texte de Dan Perjovschi, Andra Matzal, Matei Câlția, Sanda Watt și alții.
A început în 2006, când era student în anul III și și-a ales tema de licență: 10 portrete realizate în 10 garsoniere dintr-un bloc de 10 etaje din București. Apoi a continuat. La munte, la mare, în păduri, case și curți, pe stradă, oriunde a simțit că e ”ceva” de descoperit.























