Vlad Tăușance și Alex Tocilescu dezbat viața în agenție și freelancing-ul la NO.MAD Talks

Vlad Tăușance și Alex Tocilescu dezbat viața în agenție și freelancing-ul la NO.MAD Talks

Mulți creativi din agenție visează ca într-o zi o să lucreze pe cont propriu. Dar desprinderea de colegi, obiceiuri și proiecte este grea. NO.MAD Talks invită toți oamenii care și-au pus măcar o dată întrebarea “ce fac dacă îmi dau demisia?” pe 22 mai, la MATER, unde Alex Tocilescu și Vlad Tăușance vor dezbate avantajele și dezavantajele muncii pe cont propriu versus într-o agenție.

Alex Tocilescu, copywriter, va lua parte la dezbatere și va reprezenta agenția și toate avantajele pe care le are un creativ acolo, Vlad Tăușance, strategist, și freelancer de 10 ani, va fi în tabăra freelancing-ului. Împreună cu ei vom vorbi despre provocări, momente grele, provocări, reușite și schimbări atât ca freelance, cât și ca angajat în agenție.

În deschiderea evenimentului vom asculta povestea Georgianei Codrescu care a trecut prin cele trei profile, de la angajat în agenție, antreprenor și freelancer. După 10 ani de schimbări, s-a decis să rămână la freelance. De ce și ce s-a întâmplat pe parcursul carierei ei, o să aflăm la NO.MAD Talks.

 

Intrare pe bază de donație

Pentru participare este necesară înscrierea pe nomadtalks.ro. Iar, în loc de taxă  de participare, invitații donează către Asociația ANAIS. Asociația ANAIS oferă gratuit consiliere juridică și psihologică victimelor violenței în familie cu privire la drepturile acestora și în vederea obținerii unui ordin de protecție.

 

Evenimentul este susținut de: Aurelia Vișinescu Wines, AQUA Carpatica, Sloop, MATER, IQads și Start-up.ro

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Subiecte

Sectiune



Related