Claudiu Ilioiu, Head of Global Talent United, despre cum arată industria de influencer marketing în această perioadă și cum se va dezvolta

Claudiu Ilioiu, Head of Global Talent United, despre cum arată industria de influencer marketing în această perioadă și cum se va dezvolta

La nivel mondial, pandemia COVID-19 afectează majoritatea industriilor.
Și piața de advertising se confruntă momentan cu o stare de panică și o ușoară încetinire a proiectelor, dar și o indecizie în ceea ce privește mesajele care trebuie adresate de către companii. Cu toate că se confruntă cu această situație, feedback-ul, excluzând zonele direct afectate, turism sau horeca, este unul pozitiv, mai ales pentru zona de online, care rămâne într-un ritm de creștere normală în această perioadă. În acest moment, ținând cont de toate măsurile luate de autorități, outdoor-ul nu mai reprezintă interes, iar conținutul creat de televiziuni este foarte mult îndreptat către informații ce țin de pandemia COVID-19, conținut pe care publicul este firesc să-l dorească în situația dată, dar pe care simte nevoia să-l alterneze cu un alt fel de conținut sau cu alte mesaje.

“Noi considerăm că în următoarea perioadă, companiile se vor uita mult mai atent la mediul online, ceea ce este firesc, ținând cont că atenția publicului este îndreptată cu precădere în această zonă. Publicul își va lua informația despre pandemie de aproximativ două ori pe zi din tv și, în restul timpului, va căuta alte surse de conținut, entertainment, fie că vorbim despre muzică sau show-uri online. În acest moment, publicul și fanii vor fi mai aproape ca niciodată de talentele din online, fiecare zi reprezentând o nouă oportunitate de a-și redescoperi preferații”, spune Claudiu Ilioiu, Head of Global Talent United, cea mai mare agenție de influencer marketing din România.

 

Însă, cel mai important în această perioadă este mesajul și modul în care este acesta transmis.

“Este important ca cei care activează în online să fie conștienți de faptul că nivelul de încredere a publicului vizavi de ei este crescut, existând acum o interacțiune mult mai directă între ei, mai personală. Se simt mai apropiați, așa că și mesajele transmise trebuie să fie corecte și să ajute în această perioadă grea”, completează Claudiu Ilioiu. 

“Ne așteptăm ca în perioada următoare mai multe branduri, companii mici și mijlocii, să se orienteze către piața de talente din online și să înceapă să-și direcționeze bugetele în această zonă, ținând cont de audiența mare pe care o au creatorii de conținut în această perioadă în online. Ceea ce în mod normal s-ar fi întâmplat în următorii 3-5 ani se întâmplă acum, în următoarele 3-5 luni. Piața de influencer marketing va crește cu o accelerare foarte mare, așadar este oportun ca cei deja prezenți în piață, dar și cei noi, să crească în această perioadă și să creeze cât mai mult conținut pentru a-și ține publicul aproape.”

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related