Concert al bursierilor SoNoRo Interferențe 2020 la Castelul Cantacuzino din Bușteni

Concert al bursierilor SoNoRo Interferențe 2020 la Castelul Cantacuzino din Bușteni

Bursierii SoNoRo Interferențe vor susține un concert sâmbătă, 5 septembrie, de la ora 16.00, în grădina Castelului Cantacuzino din Bușteni. Programul cuprinde lucrări de Wolfgang Amadeus Mozart, Igor Stravinsky, Antonín Dvořák, Frank Bridge, Anton Arensky, Bohuslav Martinů și Franz Schubert.

Accesul publicului este liber, însă permis doar în baza unei rezervări transmisă prin e-mail la rezervari@sonoro.ro.

SoNoRo Interferențe, programul educativ și de burse al Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo, este realizat cu sprijinul Institutului Cultural Român, partener principal încă de la prima ediție. Inițiat acum 14 ani, programul SoNoRo Interferențe oferă an de an posbilitatea tinerilor muzicieni talentați să lucreze alături de profesori de la importante școli de muzică din Europa și apoi să concerteze alături de ei.

Sponsorii principali ai SoNoRo Interferențe sunt Grupul CEZ în România și UniCredit Bank. 

“Cu toate că și programul SoNoRo Interferențe a fost afectat de pandemia ce a dus la anularea multor proiecte culturale, suntem deosebit de bucuroși și recunoscători partenerilor noștri că ne-au susținut în continuare și, cu ajutorul lor, am reușit să organizăm programele de lucru cu tinerii muzicieni SoNoRo Interferențe, atât de importante pentru aceștia, mai ales în contextul acestui an dificil. Chiar dacă a trebuit să ne repliem și să schimbăm datele și locurile de desfășurare, am ales să aducem profesorii din Germania, Belgia și Marea Britanie în România, prioritizând siguranța participanților, dar având mereu în minte că obiectivul principal al burselor este introducerea tinerilor muzicieni în circuitul valorilor europene și oportunitatea de a lucra cu profesori internaționali, care să le ofere bursierilor experiența lor, mentorat, dar și inspirație pentru viitor”, declară Răzvan Popovici, directorul executiv al Festivalului SoNoRo și inițiatorul programului SoNoRo Interferențe.

 

„Este al șaselea an consecutiv de sprijin al inițiativei SoNoRo Interferențe, dar, poate cel mai important an în care cultura are nevoie de sprijin. Suntem onorați să oferim tinerilor români oportunitatea de a studia alături de artiști și profesori din țară și din străinătate.”, a declarat Ondřej Šafář, CEO CEZ România.

 

Anul acesta, primul workshop a avut loc în București, în perioada 20-26 iulie, unde tinerii muzicieni selectați în urma audițiilor desfășurate la București și la Cluj, la începutul anului,  au avut ocazia să studieze cu Cristoph Wyneken (vioară), profesor la Academia de Muzică Freiburg, Răzvan Popovici (violă), Ansamblul Raro,  Justus Grimm (violoncel), profesor la Academia din Anvers, Belgia, și Diana Ketler (pian), profesor la Academia Regală de Muzică din Londra.

Alături de acești maeștri, tinerii bursieri au fost ghidați în studiul lor și de Young Masters, bursieri mai mulți ani la rând SoNoRo Interferențe, ce fac treptat trecerea către poziția de profesor. La București, Young Masters au fost Cristiana Mihart și Valentin Șerban

 

Cel de-al doilea workshop se desfășoară săptămâna aceasta, între 31 august – 4 septembrie, la Bușteni, unde tinerii se pregătesc alături de Cristoph Wyneken (vioară), Răzvan Popovici (violă), Valentin Răduțiu (violoncel) și Alexandra Văduva (pian).  

Alexandra Văduva a făcut trecerea anul acesta de la postura de Young Master, atribuită anul trecut, la cea de profesor. Alexandra a început studiul pianului la doar 4 ani și a căștigat numeroase premii la renumite competiții internaționale precum “Vienna International Piano Competition”, “Orpheus Young Musician of the Year” sau “Beethoven Piano Competition”, iar printre cele mai importante săli în care a concertat se numără Ed Landreth Hall din Texas, Palatul Lobkowitz din Viena, Minato-Mirai din Yokohama, Wigmore Hall, Castelul Wellingborough, King’s Place sau Gasteig Philharmonic din München.

SoNoRo Interferenţe, programul educativ al Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo, a luat naştere în România în anul 2007 şi de atunci s-a extins şi în alte ţări europene, inclusiv Italia (Arezzo şi Montepulciano), Ucraina (Kiev), Germania (Bad Endorf, Neuwied și Traunstein) și Belgia (Conservatorul Regal din Antwerpen). Printre locurile din România unde s-au desfășurat workshop-urile SoNoRo Interferențe se numără: Portul Cultural Cetate, reședința Băncii Naționale de la Păltiniș și Palatul Cantacuzino din Bușteni.

Programul SoNoro Interferențe se adresează muzicienilor români, cu vârste cuprinse între 14 şi 35 de ani, și a fost inițiat cu scopul de a crea, pe termen lung, o elită muzicală, continuând demersul Festivalului SoNoRo de a include România în circuitul de vârf al vieții muzicale europene. Mulţi dintre câștigătorii burselor au atins rezultate remarcabile şi studiază, în prezent, la instituţii prestigioase de muzică din Londra, Berlin, Viena, Zurich, Hamburg şi Bucureşti. Câțiva dintre bursieri au participat la importante concursuri din întreaga lume și s-au clasat pe locuri fruntașe, un exemplu în acest sens fiind reușită unuia dintre bursierii SoNoRo Interferențe, Andrei Ioniță, ce a câştigat premiul I la secţiunea Violoncel a Concursului „P.I.Ceaikovski”, din Moscova.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Pozitii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related