Știm cu toții istorii umane, drame, cu finaluri triste sau cu începuturi noi și fericite. Le vedem de multe ori în seriale, filme, cărți. Și ne punem în pielea personajelor, și plângem uneori, și ne bucurăm cu dânsele, și ne îndrăgostim, și le urâm, și le trecem prin fiecare filtru al empatiei noastre. Dar ce alarmă pentru fiori e fraza: bazat pe fapte reale!
Svetlana Sainsus, co-fondatoare la Caritate.md, știe nu din auzite sute de astfel istorii. „Durere străină nu există” - acesta este motto-ul vieții ei și de el se conduce de fiecare dată când citește scrisorile multe care-i invadează inboxul cu „vreau să ajut” sau „am nevoie de ajutor”. Face lucrurile azi, aici și acum. Pentru că a văzut de multe ori acel „mâine” târziu, plin de păreri de rău. Nu mai adăugăm nimic, că s-a prezentat atât de bine în interviul ce urmează. Vedeți mai jos!
Sunt o mamă fericită și împlinită. Un om mic, dar care mereu a visat să facă lucruri mari. Am studiat limbi străine și mereu visam să devin jurnalistă sau actriță. Dar caritatea totuși e ceea ce mă împlinește cu adevărat. M-am schimbat total în acești ani, văzând atâta suferință și durere. Este o muncă grea ceea ce fac eu zi de zi. Puțini sunt cei care înțeleg ce înseamnă să interacționezi cu oamenii care se află în situații de criză, să vezi mame care își pierd copiii, să le treci povestea și suferința prin tine.























