Universul ilustratorilor este unul magic, de la distanță. Culori, forme, păsări, flori, oameni, toate parcă prind viață în desene care spun povești și ne poartă prin alte lumi pe cei mai visători dintre noi. Munca unui artist ilustrator este, însă, departe de a fi doar despre pictură și desen, mai ales dacă se face în ritm de freelancer. Așa ne spune Alexia Udriște – Olteanu, care lucrează pe cont propriu de o vreme.
"Implică o muncă titanică, din aia care nu are nepărat legătură cu hârtia de bumbac presată la rece sau cu paleta de culori. Trebuie să știi și să înveți din toate, de la e-commerce la contabilitate sau marketing. Toate sunt interconectate între ele, mai ales dacă o iei pe calea pe care eu personal am migrat în ultima vreme."
În pandemie, Alexia s-a mutat la țară fiindcă simțea că nu are timp și spațiu în apartamentul din Berceni. Și-a făcut un canal de Youtube și a găsit liniștea în care poate acum să creeze cele mai frumoase imagini, iar când apar blocajele face Lego cu fiica sa ori grădinărește, până trec.
Ne propunem să visăm puțin într-o nouă serie cu artiști ilustratori, și sperăm să întâlnim cât mai multe elemente colorate care să ne bucure. Pornim, așadar, cu Alexia Udriște-Olteanu și povestim despre munca sa și despre lumea ilustratorilor.























