Andrew Rader: Noi, oamenii, am fost dintotdeauna exploratori. De când ne-am început călătoria pe acest pământ, ne-am întrebat ce e dincolo de orizont

Andrew Rader e autor și inginer aerospațial cu un doctorat la MIT, podcaster și, după cum singur se definește, ”explorator curios al umanității și al tehnologiei”. Pasionat de cunoaștere, de expansiunea în continuă mișcare a lumii vizibile, în profundă corelație cu lumea noastră lăuntrică, el propune în volumul său, Dincolo de lumea cunoscută, apărut la Editura Corint, o istorie, o meditație filozofică și o perspectivă profund personală asupra modului în care călătoria și descoperirile ne rafinează identitar și ne transformă uman.

Andrew Rader scrie despre polinezieni care ajung în America de Sud, despre Ibn Batutta, călător în secolul al XIV-lea care traversează Africa, Orientul Mijlociu, Asia Centrală, despre romanii care ajung în China, despre Cook, Magellan, Columb și Elon Musk.Una peste alta, despre nevoia de nestăpânit de a cuprinde mintea cu lumea. E instinct? E vocație? E poezia care alimentează progresul tehnologiei? L-am citit cu încântare și m-am bucurat un pic de conversația aceasta în care am deschis larg ferestrele Zoom-ului și, în drumul spre Marte, ne-am oprit când la Pompei, când la Roma, când în singurătățile noastre individuale și colective deopotrivă. A fost frumos. Aș mai pleca. 

Impulsul de a explora. Declicul

Cred că toată viața m-a urmărit ideea asta. Mă gândeam mereu la ce ne deosebește de restul viețuitoarelor. Sunt multe lucruri – vorbirea, dimensiunile creierului uman, dar un aspect foarte important ar fi tehnologia. M-am întrebat de unde vine tehnologia asta, cum capătă ea formă. Când eram mic, oamenii mă întrebau ce vreau să fac în viață și eu, care eram foarte interesat de Star Trek, spuneam că vreau să construiesc mașini cu care să ajung la stele. După ani de reflecție, am ajuns la concluzia că, pentru a dezvolta noi tehnologii, trebuie să ne forțăm mereu propriile limite. Progresul înseamnă efortul de a mai face un pas în direcția dorită. Așa s-a integrat mereu tehnologia în istorie. Prin provocare permanentă. Practic, ne fixăm o țintă, după care, pentru a atinge ținta dorită, dezvoltăm o tehnologie, eventual aplicabilă în mai multe domenii. Cred că aceasta e povestea evoluției tehnologiei, iar explorarea e unul din acei vectori majori ai istoriei umanității care ne-a făcut să inventăm mereu alte și alte lucruri.

Ce ai învățat despre lume

Cel mai interesant a fost cât de conectați suntem, de fapt. Noi, oamenii, am fost dintotdeauna exploratori. De când ne-am început călătoria pe acest pământ, am urmat turmele de animale în migrația lor, ne-am întrebat ce e dincolo de orizont, ce e în spatele acelui lac, ce e dincolo. Poate că dincolo erau alte resurse de hrană, alte materiale, din care se puteau face alte unelte. Oamenii au fost întotdeauna curioși, iar acesta a fost un mare avantaj, care a dus, în cele din urmă, la supraviețuirea speciei. Dorința de a explora noutatea e comună tuturor semințiilor omenești. E ceva care ne leagă unii de ceilalți. Am descoperit lucruri fascinante. M-am întrebat cum era în pielea unui om de-acum 2000 de ani. Ce știa un roman despre Africa, de exemplu, cum i se părea lumea, și așa mai departe. Știau mai mult decât suntem tentați să credem. Una din primele hărți ale lumii a fost creată la Alexandria, de Eratostene, un personaj fabulos, căruia îi datorăm inclusiv calendarul nostru actual. Oamenii de-acum 2000 de ani știau destul de bine cum arăta Lumea Veche, ceea ce mi se pare grozav!

Dacă te plimbi pe străzile orașului Pompei, vei fi uimit de măsura în care acei oameni ne seamănă. Le plăcea teatrul, le plăceau barurile, își plimbau câinii, nu erau atât de diferiți de noi. Principala diferență rămâne tehnologia.

Ce s-a schimbat, totuși

În principal, instrumentele pe care ni le-am creat pe parcurs. Ne-am avântat întotdeauna în aceste explorări cu mijloace tehnice undeva la limită, pentru că nu poți aștepta să apară tehnologia necesară pentru a explora un spațiu nou. Trebuie să pornești în călătoria aceea și să dezvolți, pe parcurs, tehnologia de care constați că ai nevoie. E important să existe și vizionari ca Elon Musk, care și-a propus să meargă pe Marte și a dezvoltat mijloacele de transport necesare în urma unui proces care implică de multe ori eșec și reluare a producției. Asta înseamnă evoluție. Evoluția tehnologiei e exact ca procesele de evoluție biologică. Dacă ceva funcționează, acel ceva se va replica. E ca o mutație care e acceptată și care se răspândește. Oamenii copiază tehnologiile funcționale. Ideile care nu funcționează, nu supraviețuiesc. Toate aceste schimbări sunt o consecință a provocărilor vieții, iar principala provocare a omenirii, de-a lungul timpului, a fost explorarea.

Efectele evoluției accelerate pentru viitorii exploratori

E greu de spus. Cu cât încerc mai mult să nu fac predicții cu privire la viitorul explorării, cu atât mă trezesc mai des în postura de a le face! E foarte ușor sesizabilă această accelerare a tehnologiei, cel puțin în anumite zone. Dacă te uiți numai la miniaturizarea computerelor, îți dai seama cât de mult am evoluat într-un timp atât de scurt, avem microtehnologii acum care ar fi fost greu de imaginat și într-o versiune Star Trek acum 30-40 de ani. În alte domenii nu e așa. Am ajuns pe Lună acum 50 de ani, dar prea mult n-am mai evoluat de-atunci. Asta e și pentru că nu ne-am mai propus mare lucru în zona asta. Totul ține de obiectivele pe care ți le fixezi. Ce-o să se schimbe? Eu cred că vom trăi mai mult în viitor, vom reuși să încetinim procesul de îmbătrânire. O mare întrebare plutește în aer cu privire la eventuala noastră fuziune cu tehnologia. Vom ajunge să ne implantăm microcip-uri în creier, sau ne vom încărca, poate, conștiința într-un computer? Nu știu ce să zic, e o întrebare interesantă. Probabil că oamenii vor călători cu mai multă ușurință în afara planetei, poate că vor călători chiar în alte sisteme solare. E inevitabil să se întâmple, pentru că oamenii își vor dori asemenea aventuri. Expansiunea în spațiu este, așadar, inevitabilă dacă vom supraviețui ca specie suficient de mult încât să ducem la bun sfârșit acest efort.

Cea mai mare provocare când scriai cartea

Cartea e ca o privire în fluxul meu mental. Mă gândesc mult la istorie și la toate aceste idei, așa că pentru mine a fost un proces de a scrie ce aveam pe inimă. A fost ușor din punct de vedere al conținutului, dar scrisul în sine e altă poveste. Una care impune disciplină. Nu sunt convins că-mi place așa mult să stau și să scriu, dar îmi plac rezultatul final și gândirea creativă care generează întreg procesul.

Istoric al explorării, inginer aerospațial, călător. Ce alegi?

Îmi plac toate! Sunt un explorator curios al tehnologiei și al umanității. Îmi place să învăț cât de mult posibil și cred că, într-o anumită măsură, acesta este sensul vieții pentru mine. Oamenii caută mereu un sens al vieții, iar pentru mine e, în principal, vorba despre curiozitate și învățare. Învățarea e una din cele mai plăcute activități omenești. Asta e valabil pentru toată lumea la o anumită vârstă. Când ești mic explorezi lumea înconjurătoare și absorbi cât de multă informație poți cu privire la ea. Te încântă faptul că afli lucruri noi. Ar fi grozav dacă am putea păstra acest entuziasm pe toată durata vieții noastre. E neprețuit.

Izolarea și călătoriile

O oarecare participare există și acum. Comportamentul oamenilor s-a schimbat puțin, au fost mai mult online... E ciudat că mie, unul, mi s-a părut că am fost mai sociabil în perioada aceasta. Am stat mai mult online și eu, am reluat legătura cu vechi prieteni prin intermediul tehnologiei... dar îmi e foarte dor să călătoresc! Acum poți călători virtual oriunde, poți să mergi la Roma sau în orice alt oraș de la tine, de pe canapea. Oamenii nu prea fac asta, însă. De ce? Pentru că, în mod ciudat, prezența în acel spațiu e covârșitor de importantă. Așa că eu cred că oamenii vor continua să călătorească. Virtualul e compensatoriu, dar nu va înlocui experiența fizică.

Ești cercetător licențiat la MIT, ai și un podcast... 

Punctul de legătură e curiozitatea. Asta mă motivează. Vreau să aflu mereu lucruri noi.

Istoria de 10 000 de ani de explorare pe înțelesul unui copil

Cred că dorința de a ști mai multe e înnăscută, cum spuneam. Știi, animalele sunt foarte... specializate, cumva. Favorizează un anume habitat, un anume tip de mâncare... Oamenii sunt mai generaliști. Noi mâncăm cam orice, nu? Nu avem colți, nici gheare, nu prea avem mijloace de apărare. Suntem niște maimuțe golașe. Trebuie să ne apărăm și să ne facem rost de hrană. Avem, însă, un creier mare și abilitatea de a confecționa unelte. Asta e tehnologia. Faptul că ne-am cultivat curiozitatea ne-a ținut în viață. Ne-am specializat în lipsa noastră de specializare.

Eroul preferat - în ceea ce privește călătoriile

Da, grecul Pytheas e unul din favoriții mei. Nu știam mare lucru despre el. El a plecat pe jos să exploreze Europa acum mai bine de 2000 de ani și multe din lucrurile care ne sunt familiare astăzi vin din scrierile lui. El a scris despre flux și reflux, despre fazele lunii, ne-a dat mai tot vocabularul cu ajutorul căruia descriem lumea arctică, de la ghețari la banchize și multe altele. E un model demn de urmat.

Unde te-a dus pe tine cartea aceasta

În primul rând, m-a ajutat să cunosc mulți oameni noi. S-au ivit tot soiul de oportunități. E ușor, în zilele noastre. Vii cu o idee și oamenii te caută, vor să știe mai multe. E o experiență foarte interesantă.

De ce trebuie să ne demonstrăm mereu că nu suntem singuri în Univers?

Asta e cea mai interesantă întrebare posibilă. Mai există, oare, ființe ca noi? Totul ține de conexiune. Cred că, pentru oameni, conexiunea e strâns legată de starea de bine. Ne simțim legați de familie, de comunitate, de lume. Ca locuitori ai planetei, căutăm alte ființe ca noi în Univers. Oare există? Oare au și ei experiențe similare cu ale noastre? E ca și cum te-ai uita la un film. Te identifici cu personajele, afli lucruri despre tine însuți. Te consolează cumva faptul că mai sunt și alți oameni ca tine. Te consolează faptul că nu ești singur.