Din nou in manej

Vrem sau nu, ne pregatim, din nou, de campanie electorala. Mai mult, ne pregatim iarasi de "ziua cea mare" a bairamului cu stampila. "Vinul" de la Primarie s-a invechit destul cit sa-si ocupe locul in pinacoteca prezidentiala. Bucurestenii au ramas cu...vid la Primarie. Se vor constitui, din nou, intr-o curte cu juri partinitori si se vor lasa, din nou, languros penetrati sau violati de-a dreptul de mesaje mai mult sau mai putin savante. Cu agentie sau doar cu vreo doi "ageri" din sinul partidului, candidatii revin la postura de produs si se pregatesc sa ne zimbeasca tandru din galantare. Stimati concetateni ai capitalei IQads, aruncam astazi un ochi prin ograda clientului ca sa vedem din ce material sint facuti principalii candidati din campania de paispe zile. O facem din punctul de vedere al consumatorului avizat si antrenat. La a treia campanie in mai putin de-un an, e firesc sa avem pretentii de Senior League. Votantii profesionisti care sintem.

Adriean Videanu e inalt, zimbaret, om de afaceri si viceprim. Prin aprilie anul trecut, notorietatea sa era la nivel de zigot in preferintele alegatorilor. In septembrie, crescuse putin, spre dimensiuni embrionice. Victoria Aliantei l-a adus la gros plan pentru masele consumatoare de presa si televiziune si la plan detaliu pentru aceia carora nu le prea ieseau niste ecuatii cu marmura, autorizatii si profituri. Desele referiri, pozitive, neutre sau negative, din mass-media l-au ridicat la nivelul persoanei publice cu notorietate conjuncturala ridicata. Videanu are o figura mai degraba comuna. Are un ton cu inflexiuni moi, taraganate, usor arogante atunci cind situatia pare sa-l agaseze. A invatat deja sa dea raspunsuri diplomatice si se plaseaza in echilibru fata de sturlubaticul Presedinte provenit din acelasi partid. Este un disciplinat multiplicator al stilului si principiilor promovate de Alianta. Are o aparitie ingrijita. Intra in campanie cu avantajul ajuns la rang de psihoza al capitalului pozitiv de imagine de care se bucura Alianta. Detine un bun identificator in numele de botez ( Adriean ) si pare in largul lui in fata camerei de luat vederi. Participa ca sa cistige.

Marian Vanghelie este scund, serios, om de afaceri si primar de sector. Beficiaza de o notorietate comparabila cu a unei vedete de televiziune si de simpatia alegatorilor care ii apreciaza naturaletea. In plan pozitiv popular, Vanghelie ar putea fi usor identificat prin sintagme ca: apropiat de alegatori, sprijin pentru familiile sarace, economat, petreceri populare, cu scoala putina dar gospodar. Nenumaratele subiecte savurate in ultimii ani de presa si uneori de judecatori i-au adus in zona nefavorabila calificative de tipul: analfabet, dubios, afacerist cu bani publici, populist, candidat PSD "mascat". Se bucura de aprecierea unui numar mare de locuitori saraci ai sectorului 5. Pe unii dintre ei ii ajuta cu bani si alimente. Pentru PSD, Vanghelie este un produs "in loc de", dupa refuzul lui Sorin Oprescu de a candida la Primaria Capitalei. ("cit mai vreti sa scrie loser pe mine?") Vanghelie are probleme de exprimare, se enerveaza usor, are o topica a frazelor de multe ori ambigua si uneori nu reuseste sa duca la final o idee. Are un aer mai degraba neingrijit, care contribuie in mod important la proiectarea unei imagini populare in rindurile celor care apreciaza acest tip de aparitie. Este obisnuit cu studiourile de televiziune, cu aparitiile publice. Intra in campanie pe un curent potrivnic partidului care-l promoveaza. Participa ca sa cistige.

Anca Petrescu este femeie si arhitect. A inceput sa urce citeva trepte ale notorietatii in constiinta publicului larg printr-o singura calitate, aceea de "arhitect al Casei Poporului". De-aici se pot distinge doua directii ale capitalului de imagine. Cea pozitiva poate cuprinde simpatia pentru creatorul de edificii sau, mai aplicat in cazul de fata, pentru creatorul unui obiectiv de referinta pentru Romania ( fie doar si prin dimensiuni ). La polul opus, Anca Petrescu atrage proiectia negativa a edificiului comunist, socotit de unii drept o lucrare de o slaba calitate stilistica, un simbol megaloman sau unul de trista provenienta. Candidatul nu detine atribute care sa-l identifice in mod foarte clar, fapt datorat si notorietatii scazute. Duce pe umeri controversele partidului pe care-l reprezinta. Chiar daca, probabil, va miza pe calitatea profesionistului in sistematizare sau design, proiectele propuse in campanie vor sta sub semnul intrebarii deja pus pe stabilitatea sau coerenta partidului in cauza. Anca Petrescu are un aspect ingrijit si o fraza relativ studiata. Nu este obisnuita cu aparitiile publice si, in cazul unor confruntari directe, are toate sansele sa piarda puncte. Participa din dorinta partidului de a avea un candidat.

Radu Opaina este chel, are mustata si cap rotund. Iti da senzatia ca tot timpul mijeste ochii. A reusit sa-si construiasca o notorietate net pozitiva in perioada in care a fost identificat ca un luptator in domeniul drepturilor si reglementarilor privind proprietatea imobiliara. In acea perioada, prin fundatiile si organizatiile in care a activat sau pe care le-a fondat, a combatut in mod fervent activitatea regiei de distributie a agentului termic din Bucuresti. Capitalul pozitiv de imagine s-a propagat mai ales in rindul locatarilor de blocuri, nemultumiti de costul facturilor pentru apa calda, caldura si alte utilitati. In majoritatea cazurilor, discursul sau imbina cunostintele de natura tehnica si activismul de tip sindical. Opaina a suferit o scadere dramatica de popularitate in momentul in care, din critic inversunat al activitatii RADET, a devenit directorul general al institutiei. Incapacitatea de a imbunatati eficienta regiei in cele cinci luni in care a ocupat aceasta functie a continuat tendinta negativa in aprecierile publicului. Este o achizitie nou promovata de partidul care-i sustine candidatura. Pare mai degraba situat in postura candidatului caruia partidul si-a propus sa-i imprime o marca politica in demersul atragerii celor care i-au admirat activitatea la un moment dat. Participa din dorinta partidului de a avea un candidat.

In galeria numelor sonore, la alegerile din aprilie i-am mai putea aminti pe Ralu Filip sau pe Cornel Dinu. Nu-i vom trece, insa, prin acelasi proces de analiza dintr-un calcul banal: oricit ar sta de bine din punctul de vedere al notorietatii, lipsa unei culori politice declarate sau a unei activitati politice / administrative demonstrate ii va plasa intr-un con de umbra. Am spus "al notorietatii" si nu "al simpatiei" pentru ca n-am idee cine il iubeste sincer pe Ralu Filip si nici citi suporteri ai lui "Dinamo" pun botul la Kant.

Concluzii ? Sint sigur ca le veti gasi si fara mine. Sloganul cu "sa cistige cel mai bun" se pravaleste in desuet si ridicol atunci cind ne referim la competitiile electorale romanesti. Pina si acest "competitiile" imi suna trindav, salciu, lemnos. Va fi interesant sa urmarim strategiile adoptate de protagonistii unei campanii de forma, in care piticii vor pavoaza panourile cu priviri majoritar timp-inspirate iar elefantii se vor instala comod, cu caramizile pe piept, in studiourile de televiziune.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Branduri

Sectiune



Related