Ca artist, iubește descoperirile, jocul, ilustrația de carte și nu există plictiseală în creație, ca ilustrator pe cont propriu știe că munca auxiliară, cea care îi organizează viața profesională, este și ea importantă. Oana Ispir este unul dintre artiștii freelanceri norocoși, muncește și trăiește într-un oraș mic și verde, de unde ajunge ușor în oaza sa de liniște și inspirație, vârful unui deal.
"Am căpătat bunul obicei de a pune orice idee, bună sau proastă, neanalizată, în caiete de schițe. Caietele sunt apoi o bună sursă de inspirație, independentă de lumea exterioară. E ca și cum ai avea o conversație cu tine însuți în timp. Pentru blocaje torn un pahar de vin sau o plimbare dacă e mai grav".
Despre ilustrație și creație, mai departe, cu artista Oana Ispir, care ne spune că nu urmărește trendurile din domeniul său, pentru că a găsit stilurile care îi plac și le dezvoltă prin munca sa.
Ca artist sunt o persoană care iubește descoperirile și jocul. Am experimentat de-a lungul anilor multe tehnici și direcții, cu gândul că se va stabiliza până la urmă un stil din atâtea căutări. Am ajuns să prefer ilustrația în acuarelă, tușuri și linogravură iar în mediul digital încerc să păstrez ce am învățat pe hârtie.























