Katia Pascariu, despre Babardeală cu bucluc sau porno balamuc: E foarte multă nevoie de discuția pe care și filmul nostru o va provoca

Pe la începuturile ei în actorie, o colegă i-a spus: dacă nu o să-i placă repetițiile și o să viseze doar la aplauze, atunci nu are rost să facă meseria asta. Dar Katia Pascariu și-a dat seama că ei îi plac cel mai mult repetițiile și timpul petrecut la joacă, așa era în locul potrivit. De-a lungul rolurilor și datorită colectivelor cu care a lucrat, a înțeles că actoria are un rol social important. A devenit atentă la ceea ce se întâmplă în societate și s-a atașat de proiecte artistice implicate social, activiste. Așa că Babardeală cu bucluc sau porno balamuc i s-a părut o provocare necesară și s-a bucurat să facă parte din povestea curajoasă spusă de Radu Jude. Filmul tocmai a câștigat Ursul de Aur la Berlinale, fiind singurul lungmetraj românesc selecționat la cea de-a 71-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin.

Mi-a plăcut foarte mult scenariul, chiar mult de tot. M-am regăsit în multe din ”comentariile” pe care le face, mi s-a părut o provocare, m-am bucurat că el crede că eu pot să o joc pe Emi, și mai ales, m-am bucurat că s-a decis să spună așa o poveste, spune Katia.

În interviul de mai jos, Katia Pascariu povestește cum s-a pregătit pentru rol, care a fost cea mai grea parte, cum a fost experiența colaborării cu Radu Jude și ce a simțit când a văzut pentru prima dată filmul. 

Scurtă istorie personală

Nu știu de ce am ales actoria, adică nu cred că funcționează pentru toată lumea la fel. Oricum, pe scurt, asta mi-am dorit de când eram mică, asta am zis mereu că vreau să fac și, de fapt, nu m-am gândit serios decât în a 12a, și atunci a devenit mai concret totul. Mi-am reconfirmat dorința, am dat la UNATC și... am ajuns în 2021. Am avut un traseu destul de lin, cred. Cu mențiunea că am avut noroc să lucrez destul de mult, încă din anul 4, și treptat m-am întâlnit cu artiste și artiști, prietenii mei acum, cu care m-am format post-facultate. Nu am multe lucruri de spus despre studenție, dar, după cei 4 ani nu formidabili, chiar a început să-mi placă ce fac și să am încredere în proiectele noastre.

Viața de actor în România. Și în pandemie

Mi-e greu să generalizez, deși sigur că sunt lucruri comune majorității actorilor români. E complicată, dar, spre deosebire de alte activități, dacă îți place și ai cum s-o profesezi, e cea mai minunată meserie din lume. Actorul în pandemie, ca tot omul ne-esențial, a stat în casă, a amânat și anulat proiecte, apoi a descoperit online-ul, zoom-ul, podcasturile, apoi a început să reprogrameze, iar să anuleze și tot așa… De fapt, pentru foarte multe artiste și artiști a fost foarte greu - s-au trezit, și nu doar lucrătorii culturali, ignorați de guvern, umiliți, mințiți. Știu multă lume pentru care anul 2020 a fost devastator - fizic și emoțional, material, profesional, și știu persoane care au suferit și pe care sistemul le ignoră constant.

Spun, dar nu mi-e ușor s-o fac, că am avut un an bun, totuși: familia, prietenele și prietenii mei, persoanele apropiate sunt ok. Am avut de lucru, dar am avut un an în care m-am și odihnit, am învățat multe lucruri noi depre meseria mea și despre mine. M-am văzut și m-am auzit mai mult decât în toată viața mea, și, deși a fost cam inconfortabil la început, mi-am dat seama că sunt instrumente foarte utile de control și auto-control.

Inspirația mea trăiește în simbioză și fericită comuniune cu inspirațiile colegelor și colegilor mei. Sunt super norocoasă! Am lucrat și anul trecut destul de mult, online și offline - teatru, film, și toate mixurile dintre ele. Am bătut la pas Bucureștiul împreună cu prietenele mele, tot cu ele am dansat în parcuri, și am șocat pisica cu cât de mult timp am stat acasă cu ea.

Experiența primului rol

Păi nu știu care e ăla. Fie e primul rol într-un teatru profesionist, fie e primul one-woman show. Le consider marcante pe ambele, pentru mine, pentru că reprezintă momente formatoare la care mă întorc des, fie că-mi amintesc de prospețimea lor, fie că încerc să-mi aduc aminte lecțiile acelor momente. Dar importante sunt toate rolurile, tot ce fac încerc să fie important - altfel nu mă mobilizez și nu sunt productivă.

Îmi amintesc o revelație pe care am avut-o la început… Mirela Nicolau, actriță, acum suntem colege la Teatrul Evreiesc, mi-a spus de mult că dacă nu o să-mi placă repetițiile și o să visez doar la aplauze, atunci nu are rost să fac meseria asta. Și mi-era teamă să nu mă trezesc detestând lucrul la care am visat toată viața. Eh, când mi-am dat seama că de fapt mie repețițiile îmi plac cel mai mult, timpul petrecut ”la joacă”, m-am liniștit că măcar sunt la locul potrivit. Sper să fiu și persoana potrivită.

Cum s-a schimbat perspectiva asupra actoriei

Experiența vine cu avantaje și dezavantaje. În primul rând am descoperit, după faculate, cu ajutorul colegelor și colegilor mei, un sens. Altul decât pura plăcere, care pentru mine este cea mai mare bucurie și împlinire - să mă joc, să trăiesc cam orice altceva în afara realității. Dar asta nu e suficient, sau nu mai e suficient pentru mine. Și, cum ziceam, datorită colectivelor cu care am lucrat și sper să lucrez mult timp de-acum încolo, am înțeles că e un sens social în munca noastră. De asta m-am atașat de echipe de teatru politic și educațional și de proiecte artistice implicate social, activiste chiar.

Ce ai învățat de când ești actor

În primul rând, sunt actriță, nu actor. Am devenit mult mai atentă la ceea ce se întâmplă în societate - totul mă interesează, vreau să fiu implicată, conștientă, și niciodată detașată, apolitică, ”boemă și visătoare”. Asta cred că s-a schimbat față de cum eram acum aproape 20 de ani: munca mea trebuie să fie un instrument, nu un scop în sine.

Cum ai ajuns să joci în "Babardeală cu bucluc sau porno balamuc"

M-a sunat acum vreo 2 ani Radu și mi-a povestit un pic despre ideea filmului, am citit scenariul, am mai vorbit un pic cu Radu și după 1 an au început filmările. Cu tot cu pandemia. Mi-a plăcut foarte mult scenariul, chiar mult de tot. M-am regăsit în multe din ”comentariile” pe care le face, mi s-a părut o provocare, m-am bucurat că el crede că eu pot să o joc pe Emi, și mai ales, m-am bucurat că s-a decis să spună așa o poveste. Și într-un mod curajos și riscant. E foarte multă nevoie de discuția pe care și filmul nostru o va provoca.

Cum te-ai pregătit pentru rol

Am vorbit cu Radu, în principal. Și ne-am documentat împreună despre home-made porn, și, pentru toate scenele cu dialog, am avut repețiții în care să ne ajustăm intențiile. Separat, m-am gândit mult la ce înseamnă să fii profesoară de istorie, și mamă, și soție - eu nefiind niciuna din astea. În ultimii ani am mers mult și am jucat și lucrat în multe școli și licee - și a fost un material bun pentru mine, am avut un univers la care să mă raportez și cu care să fac asocieri. M-am gândit la ce ar putea avea specific Emi - poate cum vorbește, poate cum relaționează cu celelalte personaje, cum reacționează în situații tensionate, etc. M-am temut să nu o transform pe Emi într-o victimă, sau, din contră, într-o persoană cu care nu poți empatiza - și aici m-am bazat mult pe Radu să țină măsura justă.

Colaborarea cu Radu Jude

Radu e o persoană extrem de directă. Și cred că e și sincer. Cu siguranță e deștept. Pe mine aceste calități ale lui m-au ajutat și mi-au dat încredere în colaborarea noastră. Pe tot parcursul pregătirii filmului Radu m-a ținut mereu la curent, m-a făcut să simt că e și filmul meu, e filmul nostru, și asta m-a responsabilizat mult. M-am și atașat foarte tare de film și de echipă.

Provocarea echilibrului

Provocarea a fost rolul în sine. Au fost multe noutăți pentru mine în toată experiența asta și provocarea mare a fost să nu mă las copleșită de ele. Cel mai complicat aș zice că a fost descoperirea măsurii - nu că aș fi găsit-o, dar am căutat-o. Aici a fost miza pentru mine, în găsirea unui echilibru între defensivă și ofensivă. Situația în care se află personajul central e complexă și sensibilă - cerea un echilibru fin, și asta am încercat să găsesc. Prin înțelegerea exactă a contextului în care se petrece acțiunea și a elementelor specifice, mi-am stabilit limitele de joc. Și după ce ai limitele trasate, the sky is the limit.

Ce ai simțit când ai văzut filmul prima dată

Că a mers prea repede și că s-a terminat prea brusc. Că e un film bun, dur, că poate nu va fi comic doar pentru noi, că sigur e relevent și curajos, și că va șoca multă lume. În ceea ce mă privește, mi-a fost greu să ajung la o concluzie satisfăcătoare… mi s-a părut că în unele scene joc rezonabil, chiar decent, în altele nu.