Goodstory oferă alături de WhitePR antrenamente de reziliență organizațională

Goodstory oferă alături de WhitePR antrenamente de reziliență organizațională

Reziliența este capacitatea de adaptare într-un context nou, neașteptat, negativ și poate caracteriza atât un individ, cât și o companie. Cu alte cuvinte, este acel ”mușchi” pe l-am antrenat în ultimul an, fără niciun avertisment și cu o minimă experiență.

Care este scopul acestui exercițiu și când se va încheia? De la încă două săptămâni la o lună și jumătate de an, am sperat ca această nevoie să înceteze. În schimb, cei care au o flexibilitate mai mare, au înțeles că orice s-ar întâmpla, au nevoie de deschidere față de schimbare și optimism că poate aduce chiar și beneficii.

 

Echipa GoodStory conduce prin exemplu

Adaptarea la ”noul normal” a însemnat pentru unele business-uri să-și închidă ușile temporar sau chiar definitiv. Iar pentru alții, a deschis uși noi și a oferit oportunitatea de a crește și de a se dezvolta. Echipa GoodStory face parte din cea de-a doua categorie, iar secretul ei sunt - ai ghicit, oamenii.

Într-un domeniu de activitate în care dai lecții altora, în care formezi echipe, dezvolți potențialul angajaților, trebuie să fii la rândul tău un exemplu de urmat. De aceea, în momentul în care contextul pandemic a oprit pe termen nedeterminat activitățile care reuneau oamenii in real life, a fost necesară o schimbare de direcție, adaptată la context și care să răspundă noilor nevoi apărute.

Pe scurt, de la o sumedenie de evenimente și activități care uneau oamenii față în față – contactul uman fiind unul dintre ingredientele de succes în proiectele de dezvoltare a echipelor – specialiștii GoodStory au trecut în online. Nu doar au schimbat mediul, ci și serviciile pe care le oferă, deoarece și nevoile companiilor s-au schimbat.

 

”Când regulile se schimbă în timpul jocului, tebuie să ai abilitatea de a te adapta din mers, chiar dacă nu esti de acord. Ce s-a întâmplat în momentul în care s-a declanșat contextual pandemic nu a fost deloc ușor de intuit, nici acum nu putem avea o viziune pe termen lung asupra pieței, dar știm care ne sunt prioritățile și știm unde este necesar să lucrăm. Investim în oameni și în capacitatea lor de a se transforma, de a evolua”, susține Cristina Udățeanu.

De la sentimental de nesiguranță, anxietate, alienare, la motivare, exploatarea adevăratului potential, la eficientizarea proceselor și a comunicării în echipă în cadrul noului context, cerințele din partea clienților sunt în continua schimbare. Reziliența pe care au predat-o specialiștii din echipa GoodStory a fost aplicată atât în cadrul echipei, cât și a proiectelor. Iar experiența de peste 10 ani și-a arătat valoarea.

 

O nouă perspectivă cu WhitePR

Așa cum companiile, indiferent de dimensiunea lor, apelează la un specialist pentru o perspectivă nouă și managementul goodStory. a apelat la servicii de consultanță externe. Iar compatibilitatea de valori a făcut posibilă colaborarea cu echipa WhitePR pentru noua strategie de comunicare ce s-a transformat până la urmă într-o nouă strategie de business.

Oamenii sunt cea mai importantă resursă a unei echipe și au rolul definitoriu în succesul echipei și al organizației. De la această premisă a decis Cristina Udățeanu, Managing Partner GoodStory împreună cu echipa Laviniei Pavel de la WhitePR să dezvolte noi programe complexe de lerning și development adaptate total mediului online.

 

”Uneori, soluția întârzie să apară, până pui întrebările corecte. Noi am primit un brief, o solicitare concretă, dar nevoia s-a dovedit a fi una diferită și foarte simplu de implementat, având o viziune externă și mai obiectivă. Ne bucurăm că am putut susține rescrierea poveștii GoodStory, care la rândul ei modelează, eficientizează și trasează direcția câștigătoare pentru echipe din cadrul altor companii”, punctează Lavinia Pavel, WhitePR.

 

Proiecte speciale în timp de pandemie

Vrei să auzi o poveste bună? Întotdeauna! Unul dintre cele mai provocatoare proiecte desfășurate de echipa GoodStory în noul normal a fost gestionarea 100% remote a unui eveniment desfășurat online, pentru un public situat în afara țării. Întâmpinat poate cu sprânceana ridicată și câteva provocări logistice, proiectul s-a desfășurat ireproșabil și a fost gestionat cu profesionalism și încredere de toate părțile implicate. Digitalul este până la urmă aliatul nostru, dacă știm cum să îl integrăm.

 

Efectul Butterfly

Plecând de la premisa că schimbarea necesită timp, răbdare și perseverență - ce bine ar fi dacă ar exista un buton pe care să îl apăsăm ca să grăbim lucrurile – specialiștii GoodStory au dezvoltat un program pilot inedit care are ca obiectiv producerea unei schimbări minore în cadrul unei echipe, cu efecte majore pe termen lung.

Activitățile individuale dar și de echipă îi invită pe participanți la introspecție și îi ajută să se cunoască mai bine. Iar pasul următor, firesc, este ca echipa să învețe să lucreze mai bine, atât ca un întreg cât și pe plan personal.

 

La ce să ne așteptăm în noul an?

A trecut deja un an de la declanșarea contextului pandemic în România iar previziunile pentru noul an sunt... rezervate. Planurile sunt limitate în timp, iar focusul este mai degrabă pe această nouă calitate, spiritul de reziliență. Dacă sunteți curioși cum îl puteți antrena și voi, sau poate alte calități care să îmbunătățească starea de spirit a echipei, comunicarea ori performanțele, just drop a line!

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related