BAT România organizează BAT Talent Bootcamp, programul accelerat de orientare în carieră

BAT România organizează BAT Talent Bootcamp, programul accelerat de orientare în carieră

British American Tobacco România organizează BAT Talent Bootcamp, un program accelerat de orientare în carieră în BAT, care se va desfășura online, în perioada 10-14 mai 2021. Programul include un accelerator de învățare și sesiuni de orientare în carieră și se adresează absolvenților de licență sau masterat, pasionați de Marketing, Finance sau HR, cu experiență de maximum 3 ani într-unul dintre aceste domenii.

Obiectivul programului dezvoltat de BAT este construirea unei experiențe complete de învățare, atât prin aprofundarea cunoștințelor de Marketing, HR și Finance, cât și prin dobândirea unor abilități esențiale ale unui viitor lider. Storytelling-ul, cunoștințele despre design thinking și agile mindset sunt considerate skill-uri ale viitorului, iar în BAT acestea fac parte din ADN-ul organizațional și vor fi împărtășite cu participanții la Bootcamp.

BAT Talent Bootcamp începe pe 10 mai cu un eveniment de deschidere și o sesiune de Speed Netwoking, în cadrul căreia participanții vor face cunoștință.

În următoarele trei zile, 11-13 mai, membrii Bootcamp vor participa la un accelerator de învățare, fiecare zi fiind dedicată dezvoltării anumitor abilități profesionale prin intermediul unor sesiuni de training în domenii precum Marketing, HR & Finance Webinars, Agile Thinking & Design Thinking Workshops și Public Speaking Workshop.

Ultima zi, 14 mai, constă într-o sesiune de orientare în carieră și în evenimentul de final de program. În prima parte a zilei vor avea loc întâlniri în cadrul unor sesiuni de tipul „meselor rotunde”, unde participanții vor putea interacționa cu specialiști din departamentele de Marketing, HR și Finance din BAT, vor descoperi mai multe detalii despre procesul de recrutare și îi vor cunoaște pe cei cu care vor interacționa în viitor în programele de Global Graduates și Internship derulate de companie. De asemenea, vor afla mai multe detalii despre aceste programe, pentru a decide care li se potrivește cel mai bine. În a doua parte a zilei, vor avea loc o sesiune de premiere și networking, dar și multe alte surprize. 

Dintre cei 60 de participanți, cei mai buni vor avea ocazia de a face parte din următoarea generație #unstoppable de Global Graduates și interni BAT.

Înscrierile în BAT Talent Bootcamp se fac online, prin completarea cât mai creativă a CV-ului.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Branduri

Subiecte

Sectiune



Branded


Related