Eugen Jebeleanu despre ”Câmp de maci”: Sper ca oamenii sa ramana cu un statement al luptei pentru egalitatea in drepturi si pentru persoanele LGBTQIA+

Sa construiasca punti intre oameni, teritorii, spatii si discipline este un deziderat artistic al regizorului Eugen Jebeleanu, cunoscut pentru spectacolele de teatru cu subiecte politice si sociale pe care le pune in scena. Isi imparte timpul de creatie si proiectele culturale intre Romania si Franta de peste un deceniu, si locuieste la Paris. Tot acolo are o companie de teatru independent infiintata alaturi de dramaturgul Yann Verburgh.

Anul trecut a facut si primul sau film ”Câmp de maci/Poppy field”, care intra in cinematografe pe 17 septembrie. Trateaza un subiect incomod, inca necesar in societatea romaneasca, si in 2021: discriminarile pe care sunt nevoite sa le suporte persoanele LGBTQIA+.

"Conflictul uman central, cel interior, al personajului principal, Cristi, surpinde un fel de a trai al unei generatii, cea care azi are 30 si ceva de ani, generatia nascuta in preajma Revolutiei din ‘89, una paradoxal de puternica si de vulnerabila in acelasi timp".

Scenariul filmului a fost scris de Ioana Moraru pornind de la un eveniment intamplat la Muzeul Taranului Roman din Bucuresti, unde proiectia unui film LGBT a fost oprita brusc de un grup de homofobi.

Eugen Jebeleanu a terminat actoria la Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica „Ion Luca Caragiale” din București si a absolvit un master de regie la Paris. Vorbim cu el în continuare despre artă și prejudecăți, film, ură și spațiile necesare de intersecție.

Debutul in regie de film

Intalnirea mea cu lumea filmului a fost una total intamplatoare. Desi imi doream sa fac film nu stiam ca asta se va intampla atat de repede cu atat mai putin ca voi fi contactat pentru a regiza un film. Totul a inceput deci cu un telefon primit de la producatoarea filmului, Velvet Moraru (si recomandarea actritei Ozana Oancea, careia ii voi ramane vesnic recunoscatoare), care mi-a propus sa citesc un scenariu de lungmetraj in vederea realizarii sale. Desi am avut o gramada de temeri, m-am aruncat in aceasta aventura fiindca simteam ca atat subiectul scenariului cat si calitatea scrierii sale aveau un potential enrom iar tema abordata de Ioana Moraru coincidea cu preocuparile mele personale si profesionale. Intr-o oarecare masura pot spune ca filmul m-a ales pe mine si ma bucur ca am demarat relatia cu lumea cinematografica cu acest proiect.

Ganduri inainte de un proiect nou

Ma gandesc in primul rand la necesitatea sa si sa vorbesc despre ceva care sa aiba o relevanta in contextul social-politic al spatiului in care el se creaza. Ma intereseaza la fel de tare oamenii cu care lucrez, totul poate incepe de o discutie cu Ioana Moraru sau Yann Verburgh, de la preocuparile noastre actuale si urgenta realizarii acelui film sau fictiune, fiindca e identic felul in care ma raportez la proiectele mele fie ca vorbim de cele de teatru sau de film. Totodata ma gandesc sa spun ceva personal, care ma doare, care nu are inca o voce auzita si care vine dintr-o framantare inetrioara care face ca acel proiect sa fie unul despre vulnerabilitate si revolta.

Credit foto: Adi Bulboaca

Adaptarea la pandemie

In pandemie am trecut prin multe etape, de la frica la revolta, de la plictiseala la o forma de eliberare si a fost o introspectie majora care mi-a permis sa ma cunosc mai bine, sa chestionez arta si esentialitatea sa si asta poate si datorita faptului ca din primul lockdown si pana acum am lucrat la lucrarea mea de doctorat bazata pe tema constrangerii si a insemnat o analiza teoretica si aplicata asupra parcursului meu de pana acum dar si a ce ma preocupa in aceasta era a pandemiei, reflectand la cum putem continua sa ajungem la spectator, sa il emotionam, scuturam, miscam si deplsaam in gandirea si simtirea sa si sa reflectam la responsabilitatea pe care o avem ca artisti cetateni in a face teatru sau film care sa vorbeasca inca si mai mult (si) despre acei oameni care sunt invizibili, exclusi, abandonati.

Proiecte din aceasta perioada

Am lucrat la un proiect de teatru radiofonic in Franta, care a fost si o prima etapa de lucru a spectacolului final care a avut premiera in decembrie 2020 si pe care l-am juat anul acesta la Avignon cu Cie des Ogres, Remisie, dupa un text de Yann Verburgh. Am regizat un spectacol la Teatrul German din Timisoara dupa un text scris de R.W. Fassbinder, Katzelmacher. Daca n-ar fi vorba despre iubire, cu o echipa de colaboratori fabuloasa: Marius Panduru, Velica Panduru, Alex Halka dar si o echipa de tineri actori fantastica si m-am putut bucura de traseul festivalurilor pe care Camp de maci l-a avut, chiar daca nu am putut fi prezenti mereu fizic, filmul a putut fi vazut in peste 40 de festivaluri din intreaga lume. Am reluat Itinerarii. Intr-o zi lumea se va schimba pe care l-am jucat de curand la Festivalul de la Sibiu si la finalul stagiunii trecute am demarat proiectul Baiatul vaduva dupa textul Tom à la ferme al lui Michel Marc Bouchard la Teatrelli, spectacol work in progress care se va relua in luna octombrie la Bucuresti. In acest moment termin un atelier pluridisciplinar pe care l-am coordonat la Casa Tranzit din Cluj, la invitatia Asociatiei Reciproca, in cadrul programului lor de rezidente Focus Atelier.

De unde a venit inspiratia pentru film

Inspiratia mi-o iau din viata pe care o traiesc si cea pe care o descopar langa mine. Mi-am dorit sa fac acest film pentru ca vorbeste despre lupta pentru libertatea de exprimare, despre imposibilitatea iubirii, despre discriminare si (auto)cenzura iar astea sunt doar cateva din temele care ma bantuie la mai aproape toate proiectele. Am lucrat impecabil cu echipa filmului si de acolo a venit poate drive-ul esential in a regiza acest prim lungmetraj. Imi doresc sa continui sa fac film pentru ca este un instrument social care permite dezbaterea publica pe marginea unor actualitati si are o vizibilitate mai mare decat o are teatrul, propunand o imersiune diferita de cea teatrala in intimitatea povestilor oamenilor de pe ecran, impletind intimul cu politicul.

Temeri dupa prima experienta

Urmeaza sa fac al doilea film de lungmetraj si temerea cea mare vine tocmai din acest aspect, complexul celui de-al doilea film. :) Sper ca vom gasi suficienta sustinere financiara pentru a-l realiza, iar daca echipa va fi la fel de armonioasa precum la Camp de maci atunci nu am de ce sa ma tem. Procesul in schimb este acelasi, e un drum lung si cu multe cautari.

Credit foto: Silviu Ghetie

In primul rand dat fiind faptul ca filmul se inspira din evenimentul de la MTR cand proiectia unui film LGBT a fost oprita de catre un grup de crestini, Camp de maci isi ia seva din acest background societal si de aici Ioana a dezvoltat o fictiune portretizand povestea unui jandarm gay, pe parcursul a 24 de ore din viata sa. Am inceput de la documentarea evenimentelor reale si am incercat sa pastram aceasta referinta ciné verité in realizarea filmului. Desemenea referendumul din 2018 intarea necesitatea realizarea acestui film ca un manifest despre diversitate si un gest politic in lupta pentru drepturile omului.

Procesul creativ

Am inceput prin numeroase intalniri cu scenarista filmului timp in care naratiunea se dezvolta. Prima intalnire a avut loc in 2016 si de atunci au durat 3 ani pana am ajuns la forma final.

Teme si conflicte

In primul rand cred ca este un film care trateaza un subiect de interes public, este un film care doreste sa redea dificultatea trairii unui individ cu cele doua reprezentari ale sale, cea din viata privata si cea din viata profesionala, este o poveste despre frici si descoperiri iar conflictul uman central, cel interior, al personajului principal, Cristi, surpinde un fel de a trai al unei generatii, cea care azi are 30 si ceva de ani, generatia nascuta in preajma Revolutiei din 89, una paradoxal de puternica si de vulnerabila in acelasi timp.

Credit foto: Silviu Ghetie

Alegerea distributiei

Am chemat la casting multi actori si actrite din toata tara, in vederea promovarii noilor nume in cinematografia romaneasca, de aceea i-am si ales pe Cendana Trifan sau Florin Caracala, dar si altii, care sa aduca un aer proaspat in peisajul autohton. Conrad Mericoffer nu era prima optiune pentru rolul principal insa ma bucur ca s-a intamplat sa fie el in final cel care conduce acest personaj atat de complex. Cu unii dintre ceilalti actori ori lucrasem deja, cum ar fi: Stefan Huluba, Bogdan Nechifor, Radouan Leflahi si cu multi dintre ei imi doream sa lucrez, cum ar fi: Mihaela Sirbu, Ela Ionescu, George Pistereanu, Ionut Niculae, Alex Potocean, Rolando Matsangos, Alex Calin, Virgil Aioanei, Gabriel Rauta, Ruxandra Maniu,Vlad Birzanu, Valentina Zaharia, Denis Hanganu si Lucian Ifrim. Am lucrat impecabil cu toti, toata distributia a fost extrem de serioasa, implicata si inspirata in perioada repetitiilor dar si la filmari. Imi doresc sa repet aceasta experienta cu multi dintre ei fiindca sunt niste oameni extrem de creativi si savuros de talentati.

Cele mai importante indicatii regizorale

Nu as putea face un top al celor mai bune indicatii dar cred ca faptul ca s-a repetat mult, aproape 4 luni, si ca le-am propus sa nu isi judece personajele, indiferent de tabara in care se aflau, pro sau contra proiectiei filmului, necategorisind oamenii in buni si rai sau mai rau in personaje pozitive si negative,si asta pentru ca, cred eu, suntem cu totii intr-un moment al vietii noastre victima si/sau calaul cuiva. In general cer actorilor cu care lucrez sa caute in vulnerabilitatea lor coarda sensibila care face ca inainte de a cere spectatorului sa se puna in pericol sa fie el insusi intr-o zona de risc, emotional vorbind, astfel incat sa plece la joc pe picior de egalitate cu spectatorul, sa descopere fictiunea in acelasi timp cu el si sa nu il pacaleasca, impunandu-i ce sa gandeasca sau sa simta ci oferind o paleta mai larga a posibilitatilor lecturarii acelei naratiuni.

Credit foto: Silviu Ghetie

Provocari de la filmari

Filmarile au durat 16 zile si desi era prevazut sa filmam 21 de zile am terminat mai repede datorita eficientei cu cu care s-a lucrat si armoniei de pe set. Toate zilele au fost pline de provocari si au fost coplesitoare pentru ca au fost pline de emotie. As aminti momentul cand am filmat cu Conrad in duba jandarmeriei si am lasat o rola de pelicula sa curga pe gros-planul sau in tacere fiind absorbit de privirea sa acela insemnand si intalnirea mea empatica cu personajul sau. La fel as aminti ziua in care am filmat cu Cendana Trifan iar acea secventa a fost una extrem de putrenica pentru mine fiind si ca un ecou al proprie experiente cu familia mea in raport cu homosexualitatea mea, as aminti si secventa de grup de la cinema in care vazand 100 de oameni pe set am fost total coplesit dar am gasit forta de a regiza acea secventa datorita implicarii fiecarui participant, fiecarui figurant la acea poveste, si ar mai fi multe si multe altele dar pentru asta exista un making of ;)

Intamplari memorabile

Cred ca notabil este faptul ca echipa de productie a oferit un spatiu si niste conditii de lucru optime, de la catering pana la felul in care se lasa linistea atunci cand atmosfera o cerea. Am avut acces la materialul brut dupa fiecare zi de filmare si astfel am putut viziona in timpul filmarilor un montaj destul de simplist al succesiunii naratiunii si am decis astfel sa il aducem inapoi pe Radouan Leflahi pentru a filma o noua secventa cu cei doi indragaostiti in intimitatea lor iar aceasta secventa este un fragment esential in a intelege relatia lor de cuplu. O alta intamplare amuzanta si/sau importanta de la filmari a fost cand am filmat cu Conrad secventa in care e singur in mijlocul salii de cinema iar cand Marius Panduru a pus camera am zis ca arata ca un camp de maci. Ei bine, de aici se trage titlul filmului.

Reactiile publicului si criticilor

Eu cred ca reactiile au fost bune si asta si datorita faptului ca la TIFF la Cluj de exemplu filmul a castigat Premiul publicului. Au fost foarte multe reactii frumoase si la proiectiile din strainatate iar premiera mondiala de la Tallin a fost tulburatoare fiindca era si prima data cand Conrad vedea filmul si asta in timpul pandemiei cand majoritatea festivalurilor erau anulate, iar noi am avut sansa sa fim prezenti acolo impreuna cu alti oameni. Cred ca si cronicile sunt bune. :) Eu astept insa intalnirea cu publicul din Romania incepand cu 17 septembrie, dar si proiectia de pe 23 septembrie de la MTR care va fi un eveniment marcant pentru traiectoria filmului.

Cu ce speri sa ramana oamenii dupa film

Sper ca oamenii care vad filmul sa ramana cu un statement al luptei pentru egalitatea in drepturi si pentru persoanele LGBTQIA+, sa isi modifice perceptia asupra problemelor cu care se confrunta aceste minoritati, sa plece acasa si sa deschida o discutie in cadrul familial, colegial etc. Eu cred ca daca filmul poate fi un preludiu pentru viata de dupa iesirea din sala de cinema ne-am atins scopul.

Credit foto: Silviu Ghetie

Cinematografia romaneasca de acum

Cinematografia a fost afectata teribil de aceasta pandemie, la fel cum a fost industria teatrala insa de bine de rau filmul a putut circula in festivaluri din toata lumea chiar si in absenta noastra fizica. La nivel de productie cred ca au fost mult prea putin sustinuti artistii independenti in pandemie, cinematografia romaneasca a avut parte de mult prea putine subventii iar selectia noilor productii care sa fie finantate de catre concursul de la CNC de exemplu a fost unul dur fiindca excluziv, si asta si pentru ca doua call-uri au fost anulate total.

Breasla nu stiu cat de unita e dar se simte o oarecare diversitate in noile nume din industrie, ca de exemplu chiar si aparitia mea in peisaj si a tot mai multor regizori de teatru care migreaza spre film. Asta e lucru bun cred pentru ca fluidizeaza un pic tranzitia dintre discipline si ofera si alte perspective formale care ies din curentele foarte bine stabilite in cinematografia romaneasca din ultimele decenii.

Tu, mai departe

Imi doresc ca in toamna acestui an sa continuam periplul filmului in festivaluri si sa pot ajunge la cat mai multe, mai ales acolo unde prezenta filmului si a noastra este si un act politic, asa cum s-a intamplat la Kyiv de exemplu. Imi doresc sa pot duce mai departe proiectele de teatru antamate pentru 2022, in care voi avea 5 premiere care sper sa nu fie destabilizate de aceasta pandemie mondiala. O sa lucrez la noul proiect de film si voi cauta sa construiesc inca si mai multe punti intre oameni, teritorii, spatii, discipline.