Ghid de supraviețuire în universul profesional. Cum să facem față situațiilor stresante - Jacques Salomé | Editura Curtea Veche, 2021

Ghid de supraviețuire în universul profesional. Cum să facem față situațiilor stresante - Jacques Salomé | Editura Curtea Veche, 2021

Autorul ne împărtășește cu generozitate soluții pentru depășirea crizelor identitare și relaționale la locul de muncă, pentru a învăța să respectăm și să ne facem respectați, pentru a ne proteja integritatea fizică, psihică și morală.

Mai este oare posibil, în condițiile actuale din lumea tulbure a muncii, să fim mulțumiți la serviciu? Cum trebuie să procedăm pentru a depăși conjuncturile stresante, ce am putea face pentru a ne adapta și a supraviețui în medii ostile, pentru a reuși să gestionăm situațiile conflictuale? Cum putem să stabilim relații corecte, astfel încât să fim apreciați de către colegii și superiorii noștri? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care își propune să ne ofere un răspuns reputatul psihosociolog francez Jacques Salomé. Schimbarea ce trebuie făcută constă în a da un sens muncii, încât să nu lăsăm ca nefericirea să se adune, să se reverse, să ne invadeze viața.

Un fenomen editorial: Salomé este unul dintre puținii autori care scriu nu numai bestselleruri, ci chiar „longselleruri“, adică volume care se vând excelent și după mulți ani de la apariție.
L’Express

Surprinzătoare, această carte a lui Jacques Salomé a fost întocmită sub forma unor mici texte, a unor mici bijuterii – tot atâtea eseuri meditative asupra valorii muncii și a celui care muncește, asupra satisfacției de a acționa și asupra vieții profesionale.
Psychologies Magazine

 

Jacques Salomé (n. 1935) este psihosociolog, formator, scriitor și poet. Și-a obținut licența în psihiatrie socială la École des Hautes Études en Sciences Sociales (Paris). Este fondatorul centrului de formare în relații interumane „Le Regard fertile“ de la Roussillon-en-Provence și a predat vreme de cincisprezece ani la Université de Lille III.

Filiația sa teoretică se revendică din curentul psihologiei umaniste, inițiat de Carl Rogers. La începutul carierei în relațiile interumane s-a folosit de psihanaliză, mergând în direcția propusă de Milton Erickson, pentru care subconștientul este un rezervor de resurse, nu o componentă întunecată a psihicului. În primele sale cursuri de formare, Jacques Salomé a folosit tehnici corporale ca Rebirth, bioenergia sau mijloacele de expresie scenică precum psihodrama. Aceste numeroase experiențe l-au condus în timp la elaborarea unei metode personale: ESPERE (Energie Specifică Pentru o Ecologie Relațională Esențială), un sistem teoretic și practic, constând în concepte și instrumente proprii. A format până în prezent peste 60 000 de asistenți sociali, medici, psihologi și consultanți. A ținut conferințe, cursuri de formare și are discipoli (moderatori în metoda ESPERE și formatori de moderatori) în Franța, Belgia, Canada, Elveția, Insulele Réunion. A semnat de-a lungul timpului cronici permanente în reviste de referință din presa franceză și canadiană. A scris peste 70 de cărți și este coautor al unor lucrări de referință despre comunicare și cuplu, teoretician în cadrul Asociației pentru Comunicare Relațională prin Ascultare Activă. Cărțile sale au fost traduse în peste 27 de limbi.

 

Video: Interviu cu autorul despre carte

 

Cartea a apărut în România la Editura Curtea Veche.

 

Info:

Titlul original: Manuel de survie dans le monde de travail
Ediția a II-a 2021, paperback
Traducător: Alina Valeria Ciulacu
Copertă: Dora Marian
Dimensiuni: 13 x 20 cm
152 pagini
ISBN: 978-606-44-0750-4

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Branduri

Subiecte

Sectiune



Branded


Related