Tricoul ”Fii soare!” din colecția de haine pictate de Andreea Ghencea face mai frumoase zilele oamenilor care aleg să îl cumpere. Alte produse create de ea trezesc în memoria clienților săi amintiri dragi din copilărie. Așa ne-a povestit când am întrebat-o care este super-puterea produselor sale. Andreea se inspiră din natură și pictează pe tricouri, genți din bumbac sau jachete din denim cele mai frumoase imagini cu flori, copaci și animale.
În jurul brandului său, Belong to Art, s-a strâns o comunitate formată din apropiați care o susțin, creatori de frumos, dar și clienții ei - oameni ce simt că se pot exprima prin hainele pe care le poartă.
”Există o comunitate de artizani și acest fapt îți dă o super încredere și energie. La începuturile mele mă simțeam nesigură să-mi expun creațiile online tocmai din teama de a nu fi criticată de alți creatori, dar susținerea a venit în timp chiar din partea lor”.
Andreea Ghencea a fost pasionată de pictură încă de mică, dar nu s-a gândit vreodată că va ajunge să trăiască din pasiunea ei. Povestește în continuare despre brandul Belong to art și despre rutina de creație.























