[Punct. Și de la capăt] Marian Olteanu: Proiectul marcant de anul asta este „Clanul” si odata cu el, am revenit la o idee simpla ce mi s-a creionat in minte inca din facultate, aceea de a fi muncitor

[Punct. Și de la capăt] Marian Olteanu: Proiectul marcant de anul asta este „Clanul” si odata cu el, am revenit la o idee simpla ce mi s-a creionat in minte inca din facultate, aceea de a fi muncitor

Cateva zile petrecute singur in Barcelona au fost cele mai frumoase zile de vacanta pentru actorul Marian Olteanu, care a avut un program foarte aglomerat anul acesta. Intre spectacolele de la Teatrul Mic si filmarile in ritm accelerat pentru serialul „Clanul” de la Pro TV, i-a ramas destul de putin timp liber. Cea mai mare surpriza a lui 2022 a fost pentru el vestea ca a primit un rol principal in acest film, mai ales ca a intrat in acest an trist din cauza unor probleme personale, fara niciun plan, fara sa spere la ceva in mod special.

„Ce poate fi mai frumos ca actor decat sa joci, si in teatru si in film, si sa te simti implinit, cu oamenii dragi tie, cu care imparti bucuria asta? Am facut 30 de ani anul asta si incep sa realizez ca totul e ireversibil, iar asta ma face sa traiesc mai mult in prezent”

Povestim cu Marian Olteanu in continuare despre cum i s-au schimbat perspectivele anul acesta si care au fost lectiile pe care le-a invatat. Tot de la el, aflam unde se poate bea o cafea buna in Barcelona.

 

Planuri si sperante pentru 2022. Care au fost cele mai mari surprize

Nu aveam nici un plan pentru anul asta. Am intrat in 2022 extrem de trist din cauza unor probleme personale. Eram focusat pe o premiera ce urma la Teatru Mic și cam atat.

Nu speram la nimic in mod special. Cea mai mare surpriza a fost ca am luat casting-ul pentru filmul „Clanul”. Nu ma asteptam deloc, sa fiu sincer, iar cand am primit mesajul ca producatorii m-au ales pentru acest rol, eu nu stiam nici macar ca e vorba de rolul principal. Deci pot spune ca cea mai mare surpriza a fost sa aflu ca am luat rolul principal.

 

Cum s-a simțit viata post-pandemie

Am avut norocul ca in primul an de pandemie sa joc in “Ruxx” serialul de pe HboMax ulterior scos de pe platforma la nici 2 luni dupa lansare. Viata post-pandemica m-a prins cu acest șoc social cu razboiul din Ucraina. Absolut ingrozitor, dar treptat am simtit cum ma adaptez la noul context social. Ce e nou nu stiu sa zic, dar cu siguranta nu se mai pot face spectacole ca inainte de pandemie. E nevoie de spectacole care sa reprezinte realitatea imediat trecuta/traita ca sa te simti atras si ca spectator, si ca artist. Mai exact, cred intr-un curent artistic nou, care probabil se intampla acum si pe care nu-l putem defini. Deci e nevoie de “puțintică răbdare”.

 

Proiectele marcante

Cu siguranta proiectul marcant de anul asta, care va continua si anul urmator, este „Clanul” si odata cu proiectul asta, am revenit la o idee simpla ce mi s-a creionat in minte inca din facultate si anume ideea de a fi muncitor. Ma identific foarte tare cu ideea asta si se resimte extrem de mult dupa 8 luni de filmari non-stop. Concentrarea vreau-nu vreau vine la pachet cu programul asta hiper-incarcat!

 

Cea mai mare reusita de anul acesta

Sa fac fata programului astuia atat de incarcat atat la Teatru Mic cat si la „Clanul”. Overall se simte la mine in familie o bucurie generala, cu asta as raspunde la intrebare. Cea mai mare reusita a mea de anul asta e ca in familia mea se simte o bucurie generala.

 

Cea mai frumoasa vacanta. Cum te-ai simtit

A fost in Barcelona. Am fost singur 3 zile jumătate.
Am trecut prin toate starile. De la acea stare de libertate pe care-o simti la orice plecare in afara tarii si pana la a merge prin Gothic Quartier sau Raval noaptea langa toti gangsterii de acolo si marocanii care se uitau la mine si simteam ca e ultima oara cand aud limba spaniola. Oricum Sagrada Familla este fascinantă, istoria catedralei la fel si apusul in Barcelona de pe nu mai stiu ce deal la un restaurant top e sublim. Mai recomand mancarea si cafeaua de la Flax and Kale!
Ps. Nu va cazati in Gothic, Born sau Raval!

 

Obiceiuri si rutine care ti-au facut bine

Plimbatul in Cismigiu, ca pe acolo locuiesc si este foarte relaxant. Imi aduce aminte de mama. Cu ea am facut mii de ture in parc si ma simt ca acasa.

 

Cea mai grea perioada din acest an

Undeva in preajma Pastelui, am avut o perioada de vreo 2 saptamani destul de stresante. Mama a fost langa mine… faceam multe ture prin Cișmigiu.

 

Cele mai fericite zile

Tocmai ce le traiesc. Ce poate fi mai frumos ca actor decat sa joci, si in teatru si in film, si sa te simti implinit, cu oamenii dragi tie, cu care imparti bucuria asta? Am facut 30 de ani anul asta si incep sa realizez ca totul e ireversibil, iar asta ma face sa traiesc mai mult in prezent!

 

O stire care ti-a placut

Ca Ronaldo a iesit din World Cup! Nu-mi place de el deloc. Nu se compara cu Messi niciodata. Messi intelege ce e jocul de “echipa” și se bucura la reusita colegilor si e respectuos cu toata lumea. Nu e vorba doar despre el cum e in cazul lui Ronaldo. Plus ca cel mai bun Ronaldo din lume e R9.

 

Trendurile care te-au enervat cel mai mult

Feminismul inteles prost poate deveni enervant. De fapt, orice vine din afara traditiilor noastre si adaptate pe zona noastra cultural politica mi se pare jenant. Nu stiu frate, ai idei nu stiu de care de #metoo-uri sau feministe in care aperi o cauza doar ca sa fii tu cool. Pe principiul: “uita-te la mine cum eu spun cu voce tare despre cum tu nu ai voie sa faci asta pentru ca EU ma simt jignit/jignită.”

Mai e cretinatatea asta de “cancel culture”. Nu am voie sa spun nu stiu ce pentru ca nu intra in confortul meu auditiv. Man… daca esti prost, la un moment dat o sa afli. Doar asa inveti!

 

Cele importante lectii

Sa traiesti clipa, ca orice succes sau insucces e trecator si la final tot cu oamenii aia ramai. Lectia cea mai importanta de la Carmen Tanase sau George Mihaita e ca nu exista oboseala cand esti profesionist.

 

Cuvantul anului 2022

Doamne ajuta!

 

Dorinte pentru 2023

Sa ma tin sanatos, ca sa le fac pe toate, nu ma gandesc la ce-o sa fie. De obicei, decembrie si ianuarie sunt luni in care toata lumea petrece si asta e misto.

 

Cum crezi ca va fi viața anul viitor

Pai probabil se contureaza criza asta economica; cultural sper ca oamenii mai tineri sau mai noi de prin teatre sa aduca ceva autentic in jurul lor si prezenta lor sa se simta din toate punctele de vedere. Social lucrurile au evoluat destul de repede inca din perioada pandemica. Ai ce sa faci in Bucuresti si ziua si noaptea… doar sa vrei!

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Dosare editoriale

Subiecte

Sectiune



Branded


Related