Întreaga echipă INOVEO a participat recent într-o misiune de descoperire și inspirație la Berlin, ce a oferit totodată și un bun prilej de teambuilding inedit. Parte din strategia internă de dezvoltare și consolidare a coeziunii, dar și de stimulare a creativității echipei de brand și design de la INOVEO este și organizarea de astfel de workshop-uri creative în mod regulat.
Cele cinci zile petrecute în Berlin, sub îndrumarea lui Juergen Bamberg, Director de Creație și partener INOVEO au fost marcate de un workshop de strategie, de expunerea către tendințe de branding și design, precum și de activități de echipă în oraș. Nu au lipsit vizitele la muzee de prestigiu, adăugate special în agenda evenimentului. Lista a inclus opriri la muzeul literelor – Buchshtaben Museum, Bauhaus Archive/Design museum, Berlinische Galerie, Futurium, dar și mult mers pe jos în Berlin, cea mai bună variantă de a descoperi și simți pulsul adevărat al destinației. Fiecare zi a inclus și activitatea preferată a echipei - “INOVEO brand walks and talks”, pentru a observa vitrine, publicitate stradală, semnalistica, branding de cafenele, restaurante sau boutique hoteluri din cartierele cool ale Berlinului, dar și pentru a gusta la propriu din ce are de oferit Berlinul în materie de experiențe culinare și nu numai. Printre obiectivele atinse în cadrul workshop-ului s-au numărat și reiterarea valorilor de brand ale INOVEO și redefinirea misiunii. S-au dezbătut intens și au fost mai bine înțelese atât valorile, cât și rolul implicării fiecărui membru, generând idei despre felul în care acestea vor fi transpuse mai departe de către echipă în proiectele interne și externe, în mod eficient și unitar.
“Inovația este un proces continuu, care trebuie susținut, la fel și puterea unei echipe. Am considerat o astfel de activitate de echipă - discovery trip în afara țării, ca fiind cea mai potrivită pentru noi la INOVEO, la început de an. Și nu puteam alege o destinație mai vibrantă ca Berlinul, oraș inspirație pentru brand inovatorii din întreaga lume, un oraș cu adevărat multicultural. Am investit timp și am petrecut câteva zile minunate cu echipa, cu multă informație, descoperire, amuzament și inspirație. Cu siguranță aceste zile își vor pune amprenta asupra noastră și a muncii noastre, iar clienții noștri se pot baza în continuare pe o echipă solidă, creativă și mai conectată.”, Dochița Zenoveiov, Brand Innovator & fondator INOVEO Consultants.
INOVEO este singura agenție de branding din România care îmbină expertiza globală cu practica locală. De peste 20 de ani susține creșterea businessurilor prin branding. INOVEO oferă clienților săi servicii de marketing, branding, naming, identitate vizuala, design, inovare de brand, traininguri și workshopuri de brand. Printre cele mai cunoscute proiecte se numără rafinarea identității vizuale a BNR, a ASE, a TEILOR și a Alexandrion Group. INOVEO a semnat de asemenea rebrandingul FirstBank, Biofarm, Nimet și crearea brandului Radio ZU.