Dragoș este regizor și se hotărăște să facă un film despre emigrarea familiei sale în Germania, în anii ’80. Alături de fosta lui iubită, Ilinca, pornește într-un proces extenuant de documentare, în care află informații secrete despre familia sa. Investigația emigrării îl reapropie de fosta iubită, însă îi deteriorează relația cu părinții și îi complică viața alături de logodnică. Este pe scurt povestea pe care o vedem expusă în "Familiar", al cincilea lung metraj al regizorului Călin Peter Netzer, după un scenariu scris de el și Iulia Lumânare.
În rolul regizorului, l-am regăsit pe Emanuel Pârvu, într-o interpretare memorabilă. Spune că angoasele profesionale ale personajului său i-au fost familiare, dar acesta l-a provocat din punct de vedere personal. Așadar, pe Dragoș omul a fost nevoit să îl construiască de la zero.
"De fiecare dată mă apropii de un text încercând, cu mintea și cu corpul, să fiu „eu în situația dată”. Aici „eu-l” era în fața mea, îl vedeam, repetam zilnic, iar pericolul de a face „o imitație” era foarte mare. Cred că imitația, un procedeu comic, își are locul altundeva, aici nu putea fi vorba despre așa ceva", spune Emanuel.























