[Case Study] Brandfusion - Francu, transformarea unui business românesc într-un flagship internațional prin rebranding

[Case Study] Brandfusion - Francu, transformarea unui business românesc într-un flagship internațional prin rebranding

Compania KAEFER Shipbuilding Contracting funcționa din anul 2009 ca filială a grupului german KAEFER, activând preponderent în domeniul construcțiilor navale și offshore, iar în 2023 a fost redenumită în Francu Romania în urma preluării de către omul de afaceri Cătălin Frâncu, Asociat și Director General al acesteia încă de la înființare.

Odată cu retragerea grupului KAEFER din România și schimbarea la nivel juridic, Francu Romania a devenit furnizor agreat al acestuia, continuând activitatea și operațiunile aflate în desfășurare atât la nivel local, cât și internațional. Totodată, ea s-a alăturat celorlalte entități din portofoliul de business deținut de Cătălin Frâncu pentru a forma grupul Francu.

Ieșirea de sub umbrela unui nume cu istorie și notorietate internațională, cum este KAEFER, și construirea unei reputații puternice pentru compania Francu Romania și întregul grup Francu au făcut necesară crearea unei arhitecturi de brand și a unei noi identități capabile să susțină business-ul în comunicarea cu partenerii și clienții săi actuali și viitori, cât și consolidarea lui în cele două industrii vizate, navală și cea a energiei.

În urma discuțiilor cu echipa de management Francu, am definit pilonii care stau la baza narativului strategic al brandului și am formulat mesajele de anunțare a schimbării și noii viziuni de dezvoltare a business-ului către mediul său extern. De asemenea, am explorat diferitele scenarii de construcție a arhitecturii de brand pornind de la organizarea actuală a business-ului și direcția de urmat în viitor.

Dată fiind nevoia de a face foarte rapid tranziția la noua identitate, dar și din dorința de a asigura coerență în dezvoltarea comunicării de brand, am explorat stilul vizual pe diferite template-uri de design, de la materiale administrative și echipamente, până la broșură și prezentări de business.

Noua identitate s-a transpus și la nivelul designului web prin elementele de layout și culoare, imagistică și stil iconografic, rezultând un site de prezentare modern, cu o structură clară, bazat pe o dezvoltare Umbraco custom, ce permite o administrare intuitivă a conținutului.

 

ECHIPA
Brandfusion: Mona Ursu (CEO), Ruxandra Trică (Senior Brand Consultant), Ștefan Ferencz (Brand Design Director), Oana Turtă (Senior Brand Designer), Andrei Dobre (Online Brand Manager), Adrian Boc (Digital Brand Manager), Elena Dumitru (Brand Designer).
Francu: Cătălin Frâncu (CEO)

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Brandfusion

Suntem oameni cu gândire de design, rigoare strategică și creativitate, ale căror perspective vrem să conteze în evoluția clienților noștri și în viața comunităților acestora. Suntem designeri,... vezi detalii »

Branduri

Sectiune



Branded


Related