Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL va fi închis anul acesta de „Memory” – cel mai nou film semnat de regizorul Michel Franco care a fost prezent la Sfântu Gheorghe la ediția Festivalului din 2017 când a primit Trofeul Anonimul pentru contribuția la frumusețea cinematografiei universale. Filmul este „o poveste captivantă, jucată la superlativ cu delicatețe și maturitate de Jessica Chastain și Peter Sarsgaard” (distins în 2023 la Veneția cu Premiul pentru cel mai bun actor – Volpi Cup, pentru rolul din film) după cum scriau cei de la The Guardian.
Sylvia este asistent social și duce o viață simplă și structurată. Acest lucru se va schimba definitiv atunci când Saul o urmărește acasă după reuniunea lor de liceu. Întâlnirea lor neașteptată va avea un impact profund asupra lor pe măsură ce deschid ușa trecutului.
La cea de-a 21-a ediție ce se va desfășura între 12-18 august la Sfântu Gheorghe, Festivalul îl omagiază, la un secol de la nașterea sa, pe Marcello Mastroianni – starul cinemaului italian devenit una dintre cele mai iconice figuri ale Secolului XX, cunoscut la nivel mondial pentru rolurile sale din „La Dolce Vita” și „8½” ambele regizate de Frederico Fellini, „Lo straniero” semnat de Luchino Visconti, „Che ora è?” de Ettore Scola sau „Stanno tutti bene” în regia lui Giuseppe Tornatore. Spectatorii de la Sfântu Gheorghe vor putea alege din programul festivalului două titluri cu adevărat speciale: „Three Lives and Only One Death” – ultimul film în care acesta joacă (alături de fiica sa, Chiara) și pe care a apucat să-l vadă pe marele ecran și „Marcello Mio” în care Chiara Mastroianni îl joacă – proiectat în premieră națională.
Omagiat va fi și multiplul campion olimpic Ivan Patzaichin, prin proiecția în avanpremieră a filmului „IVAN - omul cu rădăcini în ape” regizat de Ana Preda. Filmul biografic este o reconstitue cu imagini inedite de arhivă, a transformării adolescentului de 16 ani plecat din satul de pescari în multiplul campion olimpic și mai apoi în „cel mai iubit dintre pământeni”, cum îl numește fiica sa. Performanța sportivă a fost mereu precedată de nenumărate eșecuri și fiecare medalie olimpică de aur era câștigată încă de-acasă, prin antrenament asiduu, ne destăinuie Ivan. Întoarcerea la rădăcini, pornită dintr-un simț al datoriei față oamenii și locul care l-au format, l-a animat în ultimul deceniu de viață când din antrenor a devenit antreprenor social.
Festivalul se deschide luni, 12 august, cu proiecția în premieră în România a filmului „The Seed of the Sacred Fig”, semnat de cunoscutul regizor iranian Mohammad Rasoulof, nevoit anul acesta să-și părăsească țara după un lung conflict cu autoritățile datorat filmelor sale care vorbesc despre problemele cu care se confruntă populația acestei țări în prezent.
Plecând de la subiectul filmului, Festivalul organizează marți, de la ora 11:00, o discuție despre siguranța femeilor care o are invitată pe Andrada Cilibiu de la Centrul FILIA. Andrada Cilibiu e activistă feministă la Centrul FILIA din 2019 și se implică în activitățile de advocacy, muncă comunitară, activism și cercetare în sfera sănătății reproducerii, dar lucrează și pentru prevenirea și combaterea hărțuirii sexuale.
Tot în premieră, în afara competiției, vor fi proiectate și filmele: „Oh, Canada” semnat de Paul Schrader, regizor și scenarist american nominalizat la Oscar, „The Girl with the Needle” în regia lui Magnus von Horn și „Caught by the Tides” semnat de multipremiatul regizor chinez Jia Zhangke, selectate și ele anul acesta în cursa pentru Palme d’Or la Cannes.
Printre filmele românești ce vor fi arătate la ANONIMUL înainte de lansarea în cinematografe se numără: „Trei kilometri până la capătul lumii” regizat de Emanuel Pârvu, „Captura”, în regia lui Adi Voicu, cel mai nou film al lui Andrei Cohn, „Săptămâna Mare” și documentarele „Alice On & Off” semnat de Isabela Tent și „Vis.Viață” în regia Ruxandrei Gubernat.
Programul festivalului cuprinde și anul acesta trei secțiuni competiționale: două competiții de scurtmetraje (românești și internaționale) și o competiție de lungmetraj. Toate acestea vor fi prezentate atât în cinematograful amenajat în camping, cât și în sălile de cinema din Green Village.
Printre surprizele ediției se numără concertul susținut de Ana Coman și cei doi invitați ce vor asigura ‚coloana sonoră’ a petrecerii de închidere a festivalului – DJ Vlad Brumaru și DJ Gojira.
Accesul la toate proiecțiile din cadrul festivalului este gratuit. Accesul la proiecțiile care au loc în sală, în Complexul Cinema Green Village, este condiționat de deţinerea unui bilet cu valoare 0, care asigură rezervarea locului la proiecție și care poate fi obținut de pe platforma Eventbook.ro. Pentru fiecare zi de proiecție, biletele vor fi disponibile pe platformă din ziua precedentă, începând cu ora 09:00. Comenzile sunt limitate la 4 bilete / adresă de e-mail.
Birra Moretti prezintă ediția a 21-a a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, eveniment organizat de Fundația Anonimul și Asociația FAMart.
Proiect cultural co-finanțat de Ministerul Culturii, Centrul Național al Cinematografiei, Consiliul Județean Tulcea, Uniunea Cineaștilor din România și Dacin Sara.
Parteneri principali: E.ON Energie Romania, MagnaPharm, JTI
Partener special: Domeniul Bogdan
Parteneri: Groupama, IT Bright Solutions
Cu sprijinul: Green Village, Green Dolphin Camping, Gebrüder Weiss, Enterprise, MOXY Bucharest Old Town, Navrom Delta, Continental Fast Line, iCover, Evergreen Concept, Film Festival, 360 Revolution, Centrul FILIA, Eventbook, Coca-Cola, Costa Coffee, Finlandia, Casa Alb Albastră
Văzut de: Radio Guerrilla
Parteneri media principali: AGERPRES, Republica, TVR
Parteneri media: Libertatea, Urban.ro, Igloo, Cinemagia, Zile și Nopți, News.ro, Haute Culture, IQads, SMARK, CineFan, MovieNews, Radio România Cultural, Ziarul Metropolis, A List Magazine, The Institute, LiterNet, Observator Cultural, Film Menu, Happ.ro, Munteanu, Happy Fish
Parteneri de promovare: Primăria Municipiului Constanța, CTBus