Nici nu știm cum să o dăm - dacă citești interviul ăsta undeva în concediu, e clar că nu ești cu ochii într-o carte fizică. Însă dacă-l parcurgi cu gândul ca după aia să te apuci de citit și mai mult, în urma recomandărilor de aici, atunci e bingo - ne-am atins scopul. Vlogurile literare ar trebui tratate light, însă cu mare seriozitate, deoarece acolo chiar poți afla multă inspirație care să te țină ocupat tot anul. Alexandra Elena Tiță este semnatara canalului Ally and the books, pe care îl poți răsfoi aici.
"Nu cred că internetul schimbă neapărat relația noastră cu lectura, cât ne face să o percepem mai interesantă și la un nivel mai intens, datorită a ceea ce vedem în jurul nostru. Datorită online-ului, putem comunica cu alți cititori și putem vedea și înțelege și alte puncte de vedere", spune Alexandra.
Dacă te numeri printre cei care spun că nu mai au răbdare să citească, Ally vrea să îți sugereze să te apuci de seria lui M.J. Arlidge, „Helen Grace” și mai stăm apoi de vorbă. Cât despre miturile legate de citit, Alexandra ar numi două - „Generația tânără a abandonat complet cartea” și „Nimeni nu mai are răbdare să citească”. Total false ambele, iar interviul de mai jos e dovada cea mai clară. Spor la citit!























