Este industria locală de comunicare aglomerată, suprasaturată, arhi-suficientă pentru nevoile brandurilor? Poate da, poate nu. În vremurile astea tulburi, în care regula de aur în orice context este optimizarea costurilor, nu contează atât de mult cât de întinsă e pădurea, cât contează la ce copaci te oprești. De-astea, uneori, să pivotezi poate fi cea mai înțeleaptă mișcare.
Cristiana Belodan, om de comunicare cu 20 de ani de experiență, a ales să nu facă nici dreapta, nici stânga, ci să meargă înainte, pe cont propriu, dar cu un model de business complet nou. Belodan & Sons este o agenție de matchmaking între client și specialiștii de comunicare potriviți. Nu un middleman și nu un extra-cost. Modelul pe care l-a gândit Cristiana ajută tocmai la optimizarea costurilor, prin scouting și due-diligence amănunțite, pentru ca găsirea agenției sau a partenerului de proiect să nu se transforme într-un cost ascuns. Pentru că nepotrivirea costă mai mult decât ar figura orice buget.
Nevoia de astfel de servicii - profiling și recrutare - era deja conștientizată demult, spune Cristiana, însă nu fusese încă verbalizată. Cele două luni de la lansare și cele 10 proiecte începute deja, i-au confirmat, totuși, că industria avea nevoie de asta. Despre un nou început, din toate punctele de vedere, ne spune Cristiana, în detaliu:























