Cum trecem de la bule la comunități? Prin evenimente care ies din "centrul" tradițional și ajung în cartiere, mai aproape de oamenii care au nevoie de ele. Prin spații publice suficiente, accesibile tuturor, spune Andreea Lăcătuș, directoarea Festivalului One World Romania. "One World Romania comunități" a debutat în această toamnă, după un program pilot de anul trecut, în 6 cartiere din București, și este gândit pe trei direcții principale: locuirea și activismul pentru spațiul comun, dialogul intergenerațional și dialogul în diversitate.
"Am descoperit câte lucruri se întâmplă deja în oraș și cât de important e să amplifici mesajele sociale prin cultură, că documentarul poate fi un liant comunitar cu adevărat practic, că lucrurile despre care vorbim nu sunt posibile doar în coconul festivalului și că, de fapt, locul lor e în stradă", spune Andreea.
Povestim cu Andreea în continuare despre cartiere și comunități, cum se cultivă sentimentul de apartenență în orașe mari și aglomerate, poveștile urbane care nu se văd:
Cum ați gândit One World Romania comunități
Ideea unor proiecte în comunități din București a pornit dintr-o serie de feedbackuri colectate în timpul festivalului în primul meu an, 2024: aproape toți participanții care ne-au răspuns, ne-au scris că și-ar dori ca astfel de evenimente să se întâmple mai aproape de casă, în afara centrului.
Așa că anul trecut am avut primul proiect-pilot, în 6 cartiere din București, iar anul acesta am reușit să continuăm, în ciuda tuturor piedicilor, în două contexte de co-creație a evenimentelor alături de organizații: împreună cu Grupul de Inițiativă Civică IOR și Centrul Zi de Bine. Ne-ar fi plăcut să putem merge mai departe cu toți partenerii de anul trecut, pentru că a fost fantastic, dar resursele de anul acesta ne-au împins să restructurăm.
Celor două programe de bază li se alătură inițiative transversale: o conferință despre proiecte culturale comunitare, care va conecta operatorii culturali implicați de la nivelul orașului, un training pentru curatori emergenți, pentru programe de film destinate comunităților, și o colaborare cu festivalul B-Inclusive, pentru că vrem să dezvoltăm o componentă incluzivă amplă la OWR în următorii ani. Aceasta va fi completată de un atelier practic de accesibilizare de evenimente culturale, un schimb între organizații experimentate din sector, și organizații aflate la început pe acest drum.
Provocări în organizare
Întotdeauna, provocările și greutățile țin de resurse - în rest, totul se compensează miraculos prin oameni care te sprijină în mod neașteptat și conexiuni durabile.
Procesul de co-creare a programelor împreună cu comunitățile
Suntem încă in the making: dacă la IOR partenerii noștri, pe care îi putem numi deja prieteni, au avut o mulțime de idei pentru anul acesta, adică am lucrat cu reprezentanți ai comunității, la Centrul Zi de Bine vom experimenta, în premieră, o metodă pur participativă: vom decide propunerile după ce ne întâlnim cu beneficiarii centrului, care vor interacționa cu cei 3 curatori emergenți din programul nostru de curatoriat pentru comunități.
Experiența Onew World în cartiere din 2025
Aș îndrăzni să spun că anul trecut am înțeles cu adevărat cu toții despre ce fel de proiect e vorba la finalul său. Acest mod de lucru care necesită efortul de a ne cunoaște, de a găsi punctele de intersecție, de a propune, negocia, a ne da spațiu reciproc a fost, cu siguranță, nou pentru toată lumea. Dar, când am văzut cu toții reacția participanților și impactul întâlnirilor generate, cred c-am fost împliniți și ne-am dorit continuitate.
Am descoperit câte lucruri se întâmplă deja în oraș și cât de important e să amplifici mesajele sociale prin cultură, că documentarul poate fi un liant comunitar cu adevărat practic, că lucrurile despre care vorbim nu sunt posibile doar în coconul festivalului și că, de fapt, locul lor e în stradă.
Cele 3 direcții One World Romania comunități
Cele trei direcții, locuirea și activismul pentru spațiul comun, dialogul intergenerațional și dialogul în diversitate sunt teme transversale pe care le-am descoperit anul trecut în pilotul în cartiere, ne-am dat seama că ele se regăsesc printre preocupările mai multor oameni din oraș decât ne-am gândi la prima mână, și credem că fiecare are o mulțime de mesaje și căutări ce merită amplificate.
Programul Curating for Communities
Oportunitățile de formare în curatoriat de film sunt extrem de limitate în acest moment. Din fericire, există un masterat de Arhive audiovizuale: Prezervare și curatoriere de câțiva ani, cu o echipă superbă, dar dincolo de acest lucru sunt puține programe. Anul acesta, Cineclubul F-sides a lansat Rezidența WildCards pentru tineri curatori de film, noi am avut un internship de curatoriat la festival, dar vorbim despre inițiative insulare.
Curating for Communities vine în întâmpinarea tinerilor curatori cu o perspectivă alternativă modelelor profesionale (de care e, în continuare, mare nevoie!) - îi invită să descopere documentarul ca liant social, bază pentru dezbatere, inspirație pentru ateliere și diferite alte tipuri de activități comunitare. Să fii curator pentru o comunitate înseamnă să ai curiozitatea de a înțelege cum funcționează acel grup specific, ce preocupări și activități are deja, ce nevoi și curiozități are, dar și, poate, să propui ceva ce grupul n-a mai experimentat, dar crezi că i-ar îmbogăți experiența. Înseamnă, de fapt, să te implici într-un dialog direct, nu mereu confortabil, dar împlinitor, și să aduci și filmul ca membru la masa de discuție.
Ce povești despre oraș ajung mai greu în spațiul public
Cred că adesea nu se văd lucrurile bune care se întâmplă în oraș: luptele tenace și consistente, cum sunt cele pentru Parcul IOR, spațiile sigure, vitale pentru seniori și adolescenți, cum e cel de la Centrul Zi de Bine, instituții care transformă cartiere, cum e Teatrul Masca, iar lista poate continua. Cred că și pentru că sunt multe cutremure socio-politice cu care nu se poate concura, dar și pentru că legăturile dintre zona culturală și cea comunitar-activistă sunt destul de firave. Chiar și în sectorul cultural vorbim despre o slabă conectare între organizații și instituții care lucrează în zone diferite (ex. teatru și film). Ori, noi, alături de Teatrul Masca am avut o experiență formidabilă anul trecut, și sperăm să reușim să ne reîntâlnim și în alte proiecte.
Oamenii pe care vă doriți cel mai mult să-i aduceți la aceste evenimente
Ne dorim să aducem în acest proiect oameni care n-ar veni, de regulă, la proiecții de filme documentare sau chiar la activități culturale, în general - din experiența de până acum, sunt un public câștigat după primele interacțiuni, pe care-l prețuim foarte mult.
De ce au nevoie cel mai mult comunitățile din România
Acest termen umbrelă e puțin prea larg pentru a vorbi despre niște idei general valabile. Ce cred că ar fi generic: spații și contexte de întâlnire și loc la masa deciziilor care le privesc în mod direct.
Si ce înseamnă, în 2026, o comunitate
Înseamnă multe lucruri, câteodată, câțiva vecini care amenajează un loc de joacă improvizat pentru copiii lor în curtea ansamblului rezidențial, altă dată aceiași vecini care, afectați de o problemă mare, nu dau în spate și mută munții. Uneori vorbim de grupuri ce-și găsesc spații sigure în jurul activității unor organizații, sau pur și simplu persoane cărora le pasă suficient de mult de ceva încât să se caute unii pe alții.
Cum se poate cultiva sentimentul de apartenență
O să fac un exercițiu de imaginație: biblioteci în fiecare cartier, unde poți sta gratuit să citești sau să-ți faci temele. Măcar o dată pe lună, o proiecție de film, o dezbatere. Spații publice suficiente, accesibile tuturor. Cluburi pentru seniori, și nu numai, în fiecare cartier. Exerciții de consultare publică periodice, pe probleme ce ating fiecare zonă. Deschidere a acestei infrastructuri către zona culturală independentă. Cadre clare de interacțiune, în care să se știe de la început ce e permis și ce nu. Microfinanțări pentru inițiative de cartier - cum ar fi, cum vedeam în filmul „Il Pilastro” (R: Roberto Beani, 2025), proiectat la festivalul trecut, ca locatarii unui bloc din Pantelimon să-și facă studioul lor propriu de televiziune? Să înțelegem că atunci când vorbim despre cultură, nu vorbim doar despre opere de artă (pe care nu alergăm să le sprijinim, oricum), ci despre cadre sigure ce pot lupta cu alienarea, cu singurătatea, cu apatia socială.
Ce îi mai apropie pe oameni în 2026?
Sperăm ca oamenii să aibă curajul să se apropie și să rămână aproape în ciuda condițiilor care nu-i îndeamnă la așa ceva. Și sperăm ca și noi, cu proiectele noastre, să contribuim la această apropiere.
