Rodipet cere publisherilor comision mai mare pentru difuzare

Lantul de distributie de presa Rodipet, cel mai mare jucator de pe piata de profil, a trimis recent trusturilor de presa o serie de noi conditii pentru difuzarea de presa prin intermediul acesteia. Astfel, Rodipet doreste cresterea comisionului perceput pentru difuzarea de presa de la 31% la 35% si cresterea pretului de coperta a publicatiilor pana la minimum un ron. Majoritatea trusturilor se afla in negocieri privind semnarea contractelor in noile conditii. Gunther Graml, director de distributie in cadrul trustului Ringier, spune ca nu poate oferi mai multe detalii, deoarece negocierea este in desfasurare.

Dragos Stanca, director general publishing Realitatea-Catavencu, spune ca trustul se afla, la randul sau, in negocieri cu Rodipet. Potrivit Lui Mehdi Awdi, vicepresedinte Rodipet, comisionul perceput in prezent de Rodipet este, in multe cazuri, mai mic decat cel perceput in 2001, inainte de privatizarea companiei. Acesta spune ca Rodipet are pierderi lunare de aproximativ 600.000 de euro cauzate, in principal, de aceste comisioane. Potrivit unor surse din piata, la jumatatea saptamanii viitoare va avea loc o intalnire a publisherilor pentru discutarea acestor noi conditii.

La Consiliul Concurentei nu a fost inregistrata nicio plangere impotriva difuzorului de presa. "Pana la sfarsitul saptamanii trecute nu era inregistrata nicio plangere privind compania Rodipet pentru ca a majorat comisionul perceput editorilor de presa", a declarat pentru Business Standard Simona Barbu, purtator de cuvant al Consiliului Concurentei. Aceasta a mai precizat ca, procedural, dupa ce se depune sesizarea, se analizeaza de catre membrii consiliului, iar in termen de 30 de zile, se decide daca exista suficiente elemente pentru declansarea unei anchete. Barbu a mai spus ca nu pentru orice memoriu se declanseaza o investigatie sica investigatiile consiliului pot dura si ani de zile. Potrivit lui Mehdi Awdi, pana in prezent, au fost de acord cu noile conditii trusturi ca Publimedia sau publicatii ca "Jurnalul National" sau "Adevarul".

Aboneaza-te pentru a avea acces la acest articol
Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Oameni

Sectiune

Dictionar



Branded


Related