Reclamele difuzate pe telefonul mobil si potentiala influenta a acestora asupra deciziei de achizitie a utilizatorilor a fost principala tema a studiului realizat de compania Unlock Research si prezentat in premiera in cadrul evenimentului Mobile Marketing Conference. Conferinta a reunit pe parcursul intregii zile peste 150 de profesionisti din industriile de marketing, advertising si telecom, si a avut loc pe data de 16 octombrie la Howard Johnson Grand Plaza Hotel. Evenimentul a fost organizat de Evensys si sponsorizat de Nokia, HitMail si Beko.
Mobile Marketing Conference a fost primul eveniment din Romania dedicat strategiilor de comunicare in mediul mobil si s-a bucurat, de la prima editie, de o participare consistenta atat din partea practicienilor interesati sa descopere cele mai inedite si utile canale de atingere a audientei, cat si din partea furnizorilor de servicii de marketing mobil si dezvoltatori din acest domeniu.
Studiul Unlock Research a avut ca scop investigarea perceptiei din Romania asupra comunicarii prin intermediul telefoniei mobile. Una dintre cele mai importante concluzii ale studiului a privit faptul ca romanii sunt interesati sa primeasca mesaje publicitare pe telefonul mobil, cu conditia ca acestea sa aiba caracter informativ si mai ales, de divertisment. Studiul a relevat faptul ca 55% dintre respondenti considera folositoare mesajele publicitare care ofera informatii despre evenimente cu caracter social. De asemenea, o proportie covarsitoare dintre ei, 98%, ar fi de acord cu reclamele pe telefonul mobil numai in schimbul unor servicii nelimitate de trimitere/primire MMS pe cand 34% dintre acestia nu sunt de acord sub nicio forma sa primeasca reclame pe telefonul mobil.























