Pet Expo 2017 comunică, pentru al patrulea an consecutiv, cu agenția Creative Business Management

Pet Expo, cel mai mare târg dedicat animalelor de companie din România va organiza cea de-a noua ediție în perioada 5-7 mai 2017, la Romexpo. Pentru al patrulea an consecutiv, organizatorii au ales Creative Business Management pentru comunicarea media. 

Agenția Creative Business Management va asigura suportul de comunicare pentru toate activitățile târgului și va intermedia relația cu bloggerii și jurnaliștii. Pet Expo va avea anul acesta o comunicare direcționată către un public divers, format din profesioniști, iubitori de animale și familii cu copii interesate de adopția unui animal de companie. Campania de promovare va începe din luna martie, cu o serie de articole și concursuri ai căror câștigători vor putea beneficia de un număr total de peste 200 de invitații.

"Publicul Pet Expo este o comunitate de oameni pasionați de animale, care doresc să fie informați în fiecare an despre noutățile și tendințele din domeniu. Anul acesta vom avea o campanie direcționată către bloggeri, social media și vom adopta noi forme de engagement pentru iubitorii de animale", a declarat Bianca Preda (coodonatorul proiectului).

 

La ediția din 2016 a Pet Expo au participat 12.000 de vizitatori. Aproximativ 2000 dintre aceștia au venit însoțiți de animale de companie majoritatea câini și pisici. Ediția de anul trecut a confirmat o creștere spectaculoasă a bugetelor alocate pentru cumpărături în cadrul târgului. Vizitatorii au cheltuit, în medie, 250 euro/mp expus, adica aproximativ 250.000 de euro pe parcursul celor trei zile de expozitie.

"Dorim ca ediția din acest an a Pet Expo să depășească numarul de vizitatori de anul trecut. Sper să realizăm acest lucru printr-o comunicare eficienta, împreună cu partenerul nostru, Creative Business Management. Este un parteneriat de lungă durată iar experiența dobândită pe parcursul celor patru ani de colaboare ne ajută să găsim noi idei de comunicare împreună", a declarat Ilie Pana (organizatorul Pet Expo).



Oameni

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Related