Sa consideram urmatoarele premise:
A. Fiecare spatiu sau teritoriu produce/determina propriile fenomene culturale.
B. Publicitatea este un fenomen de cultura (nu cultural, de cultura!) important.
Dupa toate regulile logicii aristoteliene cu aceste doua propozitii si putina bunavointa ar trebui sa pot construi un silogism, din care sa rezulte urmatoarea concluzie: Publicitatea este un fenomen de cultura, propriu unui anume spatiu sau teritoriu.
Pana aici nimic extraordinar. Treaba asta cu publicitatea purtatoare de indici culturali specifici tarii care o produce si o primeste nu e o vrajitorie si chiar daca nu este verbalizata prea des, este cel putin intuita.
Exemplu. Sa spunem ca esti in Franta, dai pe TF1, si nimeresti in pauza publicitara. Continuu rationamentul si imi imaginez ca sunt un student eschimos si ca nu stiu absolut nimic nici despre publicitate, nici despre cultura franceza. La finele celor intre 5 si 7 minute de spoturi pe TF1, inteleg ca francezii mananca branza la desert; ca, tinand cont de faptul ca pana si personajele din reclame sunt setate in mod "caraiala", francezii trebuie sa fie o natie de carcotasi. Doar nu degeaba au refuzat Constitutia europeana in 2005.
Comentarii