Palmaresul McCann WorldGroup s-a imbogatit cu 4 Effie-uri
La cea de-a doua editie a Effie Romania, McCann/Creative Services a castigat aurul la 3 categorii. La categoria produse alimentare McCann a obtinut aurul cu campania Kandia - "Ciocolata cu dragoste". La bauturi non-alcoolice campania Dorna - "Esti mai aproape de natura" a fost premiata tot cu un Golden Effie urmand ca la nou-introdusa categorie - promotii - aurul sa fie obtinut tot de McCann pentru campania Sprite - "Fiare pentru fiara din tine".
Cu Sprite - "Fiare pentru fiara din tine" McCann a castigat si un Silver Drum la editia de anul trecut a Golden Drum Festival de la Portoroz.
Adrian Botan, Creative Director McCann/Creative Services: "EFFIE este festivalul la care se premiaza atat eficienta cat si creativitatea. Faptul ca McCann s-a calificat si apoi a obtinut 3 premii de aur confirma inca o data valoarea noastra ca agentie, faptul ca suntem nu numai preocupati de filosofia de business a clientilor nostri dar o si intelegem si o transpunem in cel mai bun mod in campaniile pe care le realizam".
Tot cu aceasta ocazie, agentia Momentum, parte a McCann WorldGroup a obtinut brozul la categoria bauturi alcoolice cu campania "Comentatorii" realizata pentru Bergenbier.




















