Sunt un mare bautor de cafea, iar intre brand-urile pe care le-am cumparat de-a lungul timpului si situatia mea finaciara exista o corelatie pozitiva ce ar arata pe un grafic sub forma unei regresii simple (asta ca sa pretind ca imi mai amintesc ceva regresii de la statistica de la MBA). Prin urmare, a existat un « Nova Brasilia Time », cand incalzeam cafeaua pe resoul improvizat de camin de liceu provincial, un « Elite Time », cand caminul de liceu s-a schimbat cu cel de facultate si am evoluat catre o plita electrica. Evident, ajuns din proto-istorie in zilele noastre, cafeaua pe care o beau este din categoria premium/super-premium, ceea ce m-a adus cu gandul la o problema fundamentala de marketing. De ce nu cumpar niciodata « Elite Selected » ?
Intrebarea e cu atat mai importanta cu cat mie imi place campania pe care brand-ul o are in ultima vreme. Cautand prin « lada cu vechituri » a memoriei mele afective, am realizat ca nu am incredere in brand. Imi plac campaniile, le revad cu placere si nu schimb niciodata canalul, dar nici nu cumpar cafeaua respectiva.
Si asta ne intoarce la brand si la regulile lui. Pentru mine, Elite va fi intotdeauna legata de momentele frumoase de facultate, cand beam cafeaua cu polonicul din oala de un litru si citeam Freud sau Jung la 4 noaptea. Frumoase timpuri, dar intre timp s-a inventat filtrul, bautura energizanta, cafeaua irlandeza de la Marriott.
De ce si-au imaginat cei de la Elite ca pot veni cu o extensie de brand in categoria premium/super-premium si sa aiba succes cu ea, cand sunt lideri de piata in mid tier cu acelasi brand ? Mai mult decat atat, cu brand-ul mid tier comunicat abundent ?
