Roseanne Barr, Kenny G, P. Diddy, Ozzy si Sharon Osbourne, Justin Bieber, Eminem, Kim Kardashian, Faith Hill sau Timothy Hutton au fost protagonistii catorva dintre reclamele de la Super Bowl, fara prea mult success insa. Anul acesta, nici una dintre reclamele cu endorseri nu a ajuns in top 10 USA TODAY Ad Meter.
Daca, anul trecut, spotul "Betty White" pentru Snickers a fost pe primul loc in topul Ad Meter, in 2011 cel mai popular clip cu vedete este tot pentru Snickers, insa ajunge doar pe locul 17. Actorii de comedie Roseanne Barr si Richard Lewis nu impresioneaza in spotul “Logging”.
Nici debutul Stella Artois la Super Bowl nu a fost apreciat. Spotul creat de Mother New York, in care joaca Adrien Brody, a ajuns in top 5 al celor mai putin populare reclame de la aceasta editie Super Bowl.
Aproape de capatul listei este si spotul in care apare Kim Kardashian, care impresioneaza mai degraba barbatii si nu femeile, carora le este adresat produsul.
Nu prea vezi reclame in care se vorbeste murdar pentru promovarea unei florarii. Cu atat mai mult, nu ti-o prea imaginezi pe Faith Hill aparand intr-o astfel de reclama. Amuzant sau de prost gust?
Clipul pentru Groupon nu a trecut neobervat, desi a fost mai degraba criticat pentru mesajul politically incorrect. Actorul Timothy Hutton a continuat seria reclamelor in care sunt ironizate actiunile umanitare precum salvarea balenelor sau stoparea defrisarilor. Pe canalul de Youtube al Groupon, spotul a primit 168 de "likes" si 725 de "dislikes".
Nu toate reclamele cu vedete au fost nereusite. Ozzy Osbourne a aflat, pana la urma, “who the fuck is Justin Bieber”, dar si “how many bloody Gs are there”. In spotul pentru Best Buy, compania care se ofera sa cumpere produsele electronice inapoi cand este timpul pentru un update, Justin Bieber apare in toate ipostazele in care a fost ironizat pe internet. Inclusiv presupusa asemanare cu o fata.
Unul dintre cele 2 (doua!) spoturi in care apare Eminem promoveaza modelul Chrysler 200. Clipul mizeaza tocmai pe faptul ca Detroitul, orasul de provenienta al masinii, nu este primul care vine in minte atunci cand ne gandim la lux.
Tot o revigorare a ideii de lux apare si in reclama la Audi, "Release the hounds". Prizonieri ai ideii invechite despre lux, doi bogatasi incearca sa evadeze. Trec de caini, dar intampina greutati cand aud acordurile lui Kenny G. Cel mai batran dintre ei cade in capcana vechiului obicei de a alege Mercedesul si ajunge sa fie capturat.
In spotul "Welcome", in care apare P. Diddy, Mercedes nu face referire la competitie, ci la toate modelele din ultimii 125 de ani, care vin in intampinarea noii linii de automobile de la Mercedes-Benz.























