Daca exista un adevar despre adevaruri, atunci el poate fi exprimat in cateva cuvinte, dupa cum urmeaza: adevarul se exprima, de obicei, in cateva cuvinte. Restul este demonstratie. De exemplu, in articolul scris despre de-acum antepenultimul spot Unirea, adevarul meu a fost rezumat intr-o propozitie: campania Unirea a transformat folclorul in folclor (daca tot am pomenit de articolul precedent, sunt obligat sa imi pun cenusa in capul de comentator si sa recunosc o data pentru totdeauna ca Jung avea dreptate: intuitia ramane o caracteristica a femeilor). In aceasta simpla propozitie sta o buna parte din secretul succesului campaniei Unirea.
Si cand spun succes, nu ma refer doar la popularitatea reclamelor respective, ci si la rezultatele efective ale campaniei, cele masurate in vanzari: in 2001, anul lansarii, s-au vandut putin peste un milion de unitati (echivalent sticla 0,5l). In 2004, cifra a depasit 10 milioane. Campania celor de la NextCap, lansata in 2003, a crescut vanzarile de 8 ori.
Dar sa vedem cum se explica acest succes. Luand-o chiar de la zero, prima mentiune trebuie acordata celui care a sesizat oportunitatea existenta la momentul respectiv pe piata de profil si a sustinut ideea lansarii unei noi marci de brandy. Apoi trebuie sa remarcam alegerea inspirata a numelui, in deplina concordanta cu targetul propus, anume amatorii de bauturi spirtoase din patura saraca a populatiei, cu nivel de educatie scazut si, in majoritate, tributari inca mentalitatilor dobandite sub regimul comunist. Un asemena target nu are nevoie de nume complicate, n-o sa vedeti prea curand un muncitor intrand intr-un restaurant si cerand cu un aer natural un Remy Martin Louis XIII. Dimpotriva, are nevoie de un nume simplu, familiar, suta la suta romanesc. In plus, e de preferat sa nu fie specific perioadei post '89, sa aiba un trecut mai lung, fara a putea fi asociat, insa, cu sistemul comunist. Cine a venit cu ideea de a numi brandy-ul "Unirea" ar trebui generos recompensat.
