Un spot de iarna emotionant a rulat in luna decembrie pe micile ecrane din Romania, creat de agentia GMP/ASHLEY Bucharest pentru Posta Romana. Este vorba despre un spot de imagine, primul de acest fel din istoria institutiei. Spotul a adus in prim plan, cu multa sensibilitate, o traditie aproape uitata: aceea de a trimite de sarbatori, celor dragi, o carte postala. Mesajul campaniei este ca, atunci cand trimiti o carte postala, trimiti o parte din tine.
Reclama a recreat atmosfera idilica a copilariei, avand ca personaj central figura blanda, nostalgica a bunicii. In casa batraneasca, la gura sobei, langa un bradut frumos impodobit, bunica citeste cu emotie randurile scrise stangaci de nepotul ei. Calutul de lemn care se leagana langa brad aminteste de copilul aflat departe de bunica lui si de reintoarcerea lui in acea casa, prin intermediul cartii postale.
Filmarile, care au durat apoape 16 ore, au fost realizate la Otopeni, in casa Avramescu. Rolul bunicii este interpretat de balerina Alexa Mogosan.
Spotul a fost realizat cu sprijinul casei de productie Tandem Film, al regizorului Santi Trullenque si al producatorului Giuliano Doman. Acesta a fost montat in variante de 30", 35" si 60" si a rulat in perioada 15 - 25 decembrie 2005 pe mai multe posturi de televiziune.



















